Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Imagini (+18): Un tânăr a fost strivit mortal de un TIR, la Telenești.

Un tânăr a murit, după ce ar fi fost lovit de un TIR. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în localitatea Ratuș, din raionul Telenești.

Publicat

Cadavrul tânărului a fost găsit pe acostament de către trecători care au alertat imediat poliția. La fața locului s-a stabilit că victima ar fi un tânăr în vârstă de 28 de ani, scrie Deschide.MD.

Preliminar s-a stabilit că, dânsul ar fi consumat alcool la un bar din localitate și s-ar fi pornit spre casă călare pe o bicicletă, însă din nefericire ar fi nimerit sub roțile unui TIR.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.



Moldova

Haos în trafic la Chișinău: mașină a Poliției implicată într-un accident, coliziuni în lanț din cauza ceții și a ploii

Nervi întinși la maxim, ambuteiaje infernale și mașini grav avariate în urma ceții dense și a ploii care s-au abătut peste capitală.

Publicat

În urma vremii nefavorabile, cel puțin două accidente rutiere cu potențial periculos au avut loc în seara de 10 noiembrie pe străzile din Chișinău.

Primul impact s-a produs la intersecția bulevardelor Cuza Vodă și Dacia. Potrivit informațiilor preliminare, două automobile s-au ciocnit violent, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite de poliție. Una dintre mașini aparține Poliției și se deplasa la un apel de urgență privind un jaf, având pornite semnalele luminoase și sonore.


Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă vehiculele au fost serios avariate.

Un alt accident s-a produs pe strada Alba Iulia, la intersecție cu strada Sucevița. Două autoturisme s-au tamponat, cel mai probabil din cauza vizibilității reduse și a carosabilului umed.

Și de această dată, niciunul dintre șoferi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.


Oamenii legii au deschis anchete pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-au produs coliziunile.

Citește mai departe

Moldova

Accident nocturn, la Hîncești: Un autocar cu pasageri s-a răsturnat. Sunt răniți

Două persoane au ajuns la spital, iar alte șase au suferit traumatisme ușoare, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în data de 10 noiembrie, aproape de miezul nopții.

Publicat

Potrivit Poliției, șoferul autocarului, un bărbat de 55 de ani, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauza vitezei neadaptate la condițiile meteo și de drum. În urma impactului, vehiculul s-a întors în afara carosabilului.

În autocar se aflau opt pasageri. Șase dintre ei au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar două persoane, de 51 și 54 de ani, au fost transportate la Spitalul Raional Hîncești pentru tratament.


Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ la prezența alcoolului în aerul expirat. În dimineața de 11 noiembrie, circulația în zonă a fost îngreunată, formându-se un ambuteiaj.

Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Oamenii legii reamintesc șoferilor importanța respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de drum, pentru a evita situațiile care pot pune în pericol viața și siguranța în trafic.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Corupție la catedră: Șapte persoane, inclusiv un decan al USM și un director de colegiu, în vizorul CNA

Dimineață cu descinderi în Capitală. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au descins în prima parte a zilei de 11 noiembrie în mai multe locații din Chișinău, într-un dosar ce vizează acte de corupție în sistemul de învățământ.

Publicat

Șapte persoane sunt cercetate. Printre ele, un decan de la Universitatea de Stat din Moldova, un director de colegiu, doi intermediari și trei studenți.

Potrivit anchetatorilor, decanul ar fi cerut și primit bani de la studenți pentru a le redacta lucrările de licență și pentru a interveni pe lângă membrii comisiei, astfel încât aceștia să promoveze tezele respective.


– O să dea întrebări, ceva?
– Ei sunt obligați să dea întrebări, ceva. Dacă nu o să știi, bâlbâi ceva acolo și merge nunta sănătoasă. Nu te teme. Totul o să fie bine.
– Cât doamna, cât?
– Poftim?
– Cât?
– Mie mi-o cerut 300, ce nu se primește sau ce?
– Nu, nu.
– Ați spus 300 de euro?
– Da.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și birourile celor implicați, ofițerii CNA și procurorii au ridicat documente, suporturi electronice, diplome și sume de bani, a căror proveniență urmează să fie stabilită.

Toți cei vizați în dosar vor fi cercetați în stare de libertate. Acțiunile de urmărire penală continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a întregului lanț infracțional.


Universitatea de Stat din Moldova a reacționat după descinderile din această dimineață ale Centrului Național Anticorupție, condamnând ferm orice formă de corupție și comportament care ar putea afecta integritatea academică și imaginea instituției. Într-un comunicat, Universitatea de Stat din Moldova menționează că va sprijini toate acțiunile legale menite să stabilească adevărul cât mai curând posibil și precizează că, în cazul confirmării unor abateri, acestea vor fi sancționate conform legislației și regulamentelor interne.

Citește mai departe

topul săptămânii