Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O familie cu trei copii, rămași pe drumuri: ”În locul casei noastre am găsit alta construită ilegal. Acum locuim împreună într-o mașină”

O familie cu trei copii, toți cetățeni ai Republicii Moldova, au plecat la vilă, iar când s-au întors înapoi, pe locul casei lor au găsit o construcție ilegală.

Publicat

Familia Orehov din Moldova locuiește în Rusia. În timpul pandemiei, învățământului la distanță și vacanțelor de vară, au plecat cu toții să locuiască la o vilă din regiunea Penza. Când s-au întors, au văzut că o altă casă a fost construită pe locul locuinței lor, iar noii proprietari nu i-au mai lăsat să intre. Acum întreaga familie trăiește într-un automobil.

„Locuim într-o mașină cu toată familia. Soțul meu, eu și trei copii”, a spus Liuba Orehova.

Potrivit capului familiei, ei au cumpărat o parte din vechea casă și aveau intenția treptat să o reconstruiască. Plănuiau să locuiască într-un apartament închiriat, dar contractul închiriere nu a intrat în vigoare, iar lotul lor de pământ era ocupat de o casă construită ilegal.


– Am cumpărat o casă pe banii din capitalul de maternitate ce constituie 300 de mii de lei. Casa era împărțită pe doi proprietari, în prima jumătate a locuințe trăia o femeie, iar în alta – noi. Am curățat curtea, am demolat casa complet „, – a spus Sveatoslav Orehov, cetățean al Moldovei … – Acum dormim, mâncăm în mașină, ca într-o casă mobilă. Mergem la hotel să facem baie, achitămși ne spălăm.

În timpul lucrărilor de construcție desfășurate de familia Orehov, o persoană necunoscută le-a abordat cu o propunere de a construi împreună o casă, sub pretextul că are nevoie de ea doar pentru înregistrare.

După cum s-a dovedit, trei cote ale casei au fost înregistrate pe numele copiilor. Liubov a vândut a patra cotă noului proprietar.


”- Au schimbat poarta, au pus un lacăt nou. Eu sunt înmatriculat aici, prin lege am dreptul să locuiesc în aici, dar locuiesc într-o mașină ”, a comunicat Sevatoslav.

Încercările de a negocia cu proprietarii clădirii neautorizate nu duc nicăieri. Familia a apelat și la avocați, dar până acum fără rezultat.

Jurnaliștii au sugerat în repetate rânduri ca familia să apeleze la poliție, dar refuză categoric. Ei spun că au chemat deja forțele de ordine, dar în loc de ajutor au fost duși la sector pentru documentare, dar și pentru a verifica identitatea lui Sveatoslav Orehov, precum că este cetățean al Moldovei și, deși soția și copiii săi sunt înregistrați la Nijni Novgorod, el nu a putut obține cetățenia de câțiva ani.



Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Caz grav de violență între minori: Un copil ar fi fost agresat de patru adolescenți, după ce a încercat să apere un alt minor.

Un nou caz grav de violență între minori a avut loc în capitală. Potrivit Poliției, incidentul s-a produs pe 22 aprilie, în sectorul Rîșcani, într-o curte de pe strada Albișoara, iar scena a fost suprinsă de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Vă atenționăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Publicat

Conform informațiilor apărute în presă, un băiat de doar 7 ani ar fi fost agresat de patru adolescenți, după ce a încercat să apere un alt copil. Minorul ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele.

Poliția anunță că s-a autosesizat în acest caz, iar toate persoanele implicate au fost deja identificate. Autoritățile competente au fost sesizate pentru documentarea completă a incidentului și stabilirea măsurilor legale care se impun.

În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii, părinții și cadrele didactice să anunțe imediat autoritățile la numărul de urgență 112, dacă sunt martori sau dețin informații despre cazuri similare. Intervenția promptă poate preveni consecințe grave și poate contribui la protejarea minorilor.



Citește mai departe

Moldova

Accident fatal la Briceni: Un șofer a murit după ce s-a izbit de un copac și a fost proiectat pe carosabil.

Accident tragic în raionul Briceni. Un bărbat de 34 de ani a murit după ce a ajuns cu mașina într-un copac. Tragedia a avut loc în dimineața de 24 aprilie, în jurul orei 8:30, la ieșirea din satul Caracușenii Noi.

Publicat

Potrivit unui comunicat al poliției, șoferul ar fi pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat de pe carosabil, s-a izbit violent de un copac, iar ulterior a fost proiectat înapoi pe traseu. În urma impactului, șoferul a murit pe loc.

Nu se cunoaște deocamdată cauza producerii accidentului. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Narcotice aduse din Ucraina: Un tânăr din Bălți, implicat într-o rețea de contrabandă cu droguri sintetice.

Un tânăr de 19 ani din Bălți a fost reținut de poliție, fiind suspectat de implicare într-o rețea de contrabandă și distribuire a drogurilor sintetice pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, activitatea infracțională era coordonată prin intermediul aplicației Telegram, iar tânărul ar fi avut rolul de curier în cadrul rețelei. Acesta ar fi ridicat drogurile de la autocare care transportau pasageri și colete neînsoțite din Ucraina în Moldova.

Ulterior, substanțele erau transportate la un domiciliu închiriat, unde erau divizate în cantități mai mici, de aproximativ 50–100 de grame, și ascunse în diferite locații. De acolo, drogurile erau preluate de curieri și distribuite mai departe în doze de aproximativ un gram.

Suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, specializată în contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice. Rețeaua ar fi activat timp de câteva luni și ar fi avut conexiuni în mai multe țări, inclusiv Ucraina, Polonia, România și Georgia.


Tânărul a fost reținut pe 16 aprilie, după ce a ridicat un colet neînsoțit de la un autocar intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe.

În urma percheziției, într-un colet cu produse alimentare, ascuns într-un pachet de cafea, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de substanță de tip PVP, cunoscută drept „sare”.

Valoarea estimativă a drogurilor scoase din circuit depășește jumătate de milion de lei.


La solicitarea procurorilor, instanța a emis pe numele tânărului un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. La moment, acesta riscă o pedeapsă de la 7 până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii