Rețele de socializare

Diaspora

Moldovean căutat de autoritățile din Republica Cehă, depistat la controlul de frontieră în Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţile din Republica Cehă pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății private.

Publicat

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar înmatriculat în R.Moldova, M.R., cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Republica Cehă, la data de 26.10.2020, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății private (furt), pe teritoriul Republicii Cehe.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun


Diaspora

Moldovean, căutat de autoritățile române, depistat la controlul de frontieră în P.T.F. Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, căutat de autorităţile din România , care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de furt din proprietatea privată.

Publicat

În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, B.A., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare de către autorităţile din România, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt din proprietatea privată.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


politiadefrontiera.ro


Citește mai departe

Diaspora

Patru moldovence au fost reținute în Italia, suspectate că s-au angajat la muncă cu pașapoarte românești false

Patru moldovence, cu vârstele cuprinse între 30 și 40 de ani au fost reținute în Italia, suspectate că utilizau pașapoarte românești false.

Publicat

Presa din Peninsulă scrie că reținerea a avut loc în data de 21 septembrie, la o fermă din regiunea Veneto.

Oamenii legii italieni au descins cu verificări și au constatat că dintre cele 35 de documente ale angajaților care munceau la sezon, 15 ar fi false.

Totuși, din cauza activității sezoniere, la fermă se aflau doar 4 moldovence, care utilizau documentele false.


Poliția din Italia a contactat autoritățile din republica Moldova și au aflat că deseori, cetățenii țării noastre falsifică acte românești pentru a putea circula liber în Uniunea europeană și a se angaja în câmpul muncii.

Conform deciziei judecătorești, moldovencelor le-a fost da un termen limită pentru a părăsi teritoriul Italiei.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Moldoveancă căutată de autorităţile germane pentru furt din magazine, depistată la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au oprit la intrarea în țară o femeie, cetăţean din R. Moldova, căutată de autorităţile din Germania, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni contra proprietăţii.

Publicat

În data de 23 septembrie a.c, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o femeie din R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele persoanei este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare, de către autorităţile germane, femeia fiind cercetată pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, pe teritoriul Germaniei.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


politiadefrontiera.ro


Citește mai departe

topul săptămânii