Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi tineri s-au bușit cu un ATV într-un Mercedes, la Orhei. Sunt victime

Doi tineri au ajuns la spital, după ce un ATV s-a izbit într-o mașină de teren.

Publicat

Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:45, în localitatea Mitoc, din raionul Orhei, scrie Deschide.MD

Potrivit poliției, în accident a fost implicat un automobil de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 32 de ani, și un ATV care era condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani.

Conducătorului ATV-ului a efectuat o manevră de virare la stânga, dar nu s-a asigurat și s-a izbit violent în partea laterală dreapta a Mercedes-ului care se deplasa în aceeași direcție.


În urma impactului, tânărul de 26 de ani, dar și pasagerul său de 22 de ani, s-au ales cu multe traumatisme, dintre care fractura femurului și comoție cerebrală, și au fost transportați la spital pentru a li se acorda ajutor medical.


Moldova

/VIDEO/ S-ar fi crezut mai deștept decât restul, dar a tamponat o mașină și a ajuns într-un gard, la Tiraspol

Accidentul s-a produs în după-amiaza de 24 septembrie, în jurul orei 18:25 pe strada 25 Octombrie.

Publicat

Momentul impactului a fost observat de camerele de supraveghere.

În imagini se poate observa cum șoferul automobilului de marca BMW virează brusc la dreapta cu intenția de a chumba bande de deplasare din extrema stânga în extremă dreapta.

Exact în acel moment Un automobil de aparține unei companii de taxi virează la dreapta spre strada Naberezhnaya.


În consecință cele două vehicule s-au tamponat, ulterior oprind într-un gard de metal din imediata apropiere de intersecție.

Potrivit presei locale, în urma coliziunii nici o persoană nu a avut de suferit. Cu toate acestea, vehiculele au fost avariate.

La fața locului au intervenit milițienii din regiune.


Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă un accident cu implicarea pietonilor, la Bălți. O femeie a fost tamponată de o mașină

O femeie de 34 de ani a fost internată în spital după ce a fost lovită de o mașină pe strada Augusta 31 din orașul Bălți.

Publicat

Acest lucru s-a întâmplat la puțin peste o oră după accidentul de pe strada Ștefan cel Mare, unde un alt pieton a fost rănit.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Bălți, accidentul s-a produs în dimineața de 24 septembrie, la ora 8.15 în apropierea intersecției cu strada Mihail Sadoveanu, scrie esp.md.

Poliția a constatat că șoferul de 34 de ani al Volkswagen Jetta lovise o femeie de aceeași vârstă. Potrivit oamenilor legii, ea traversase strada neregulamentar.


Testul la alcoolemie a demonstrat că șoferul urcaseră treaz la volan.

Femeia a fost dusă la spital. Potrivit medicilor din cadrul Spitalului Clinic Bălți, victima a suferit o fractură a claviculei din dreapta și o fractură deschisă a oaselor tibiei.

Poliția investighează cazul în continuare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scandal de proporții, la Hîncești. Angajații de la morgă au încurcat cadavrul unei femei cu cel al unui bărbat și l-au trimis familiei pentru a-l îmormânta

Unei familii din Hâncești le-a decedat mama, dar erau pe punctul să înmormânteze un bărbat.

Publicat

Femeia a decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19, iar angajații morgii din Hâncești pun cadavrele în saci de plastic negri, transmite Știri.md cu referire la ziarulnational.md.

Astfel, familia a primit un sicriu, iar acolo credeau că e femeia decedată.

Totuși, membrii familiei și-au dat seama că ceva nu este în ordine, după ce au văzut că au primit o pungă cu haine bărbătești.


Imediat au chemat un angajat al morgii, o femeie de peste 60 de ani, care dădea asigurări că totul este în ordine.

Când au deschis sicriul cei prezenți au văzut că peste sacul de plastic erau puse haine femeiești, doar că în sac este un bărbat.

Schimbul s-a făcut imediat, deoarece angajații morgii au adus cu microbuzul un alt cadavru.


Rudele au insistat ca sacul să fie deschis să se convingă că îngroapă pe cine trebuie.

Citește mai departe

topul săptămânii