Moldova
Trafic rutier suspendat în centrul Capitalei, de Ziua Independenței! Cum se va deplasa transportul public

Autoritățile capitalei anunță că astăzi, 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova, între orele 06:00 – 14:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la intersecția cu str. Mihai Viteazul până la intersecția cu str. Vasile Alecsandri. De asemenea, între orele 07:00 – 23:00, va fi sistată circulația transportului, în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale, de la str. A. Pușkin până la str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni.
Astfel, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:
Troleibuze:
- Rutele nr. 1, 5, 8 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
- Ruta nr. 4 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
- Ruta nr. 22 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe str. Ion Creangă pe str. Vissarion Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
- Rutele nr. 30, 31 de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
- Ruta nr. 34 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
Autobuze: - Rutele nr. 9, 46: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite, Retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
- Ruta nr. 5: Tur – va circula pe traseul stabilit, Retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni pe str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
- Rutele nr. 9, 46: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite, Retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
- Ruta nr. 11: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni și în continuare pe traseul stabilit, Retur – va circula pe traseul stabilit.
Serviciile municipale solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create. Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.
Moldova
/VIDEO/ Specializați pe creșterea cânepei: Doi bărbați din Țarigrad, documentați pentru implicare în traficul de droguri.
Doi bărbați de 29 și 35 de ani, originari din satul Țarigrad, raionul Drochia, sunt cercetați de polițiști și procurori pentru implicare în circulația ilegală a drogurilor.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au depistat și ridicat plante de cânepă, frunze uscate și mărunțite, două telefoane mobile, două cartele bancare, ustensile pentru mărunțirea frunzelor, dar și dispozitive artizanale pentru consumul de droguri.
Potrivit estimărilor forțelor de ordine, dacă activitatea ilegală ar fi continuat, complicii ar fi obținut un profit de aproximativ 100.000 de lei din comercializarea substanțelor narcotice.
Mai mult, bărbatul de 29 de ani era dat în căutare și avea deja o condamnare la un an de închisoare pentru o infracțiune similară. Acesta a fost reținut la frontieră, în timp ce intenționa să părăsească țara. Ulterior, a fost încătușat și celălalt suspect.
În prezent, cei doi sunt reținuți, iar dacă vinovăția lor va fi demonstrată, riscă pedepse cu închisoarea de la 7 până la 15 ani.
Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate persoanele implicate în schema infracțională.
Moldova
/VIDEO/ Riscă să rămână fără permis: Un șofer teribilist, surprins în timp ce conduce haotic, identificat și sancționat.
Șoferul care a fost surprins de o cameră de bord în timp ce conduce haotic și pune în pericol siguranța altor participanți la trafic, a fost identificat și sancționat de către polițiștii Direcției Patrulare Nord din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Incidentul a avut loc la data de 21 august, pe centura de ocolire a municipiului Bălți. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 24 de ani. Imaginile cu șoferul teribilist au fost surprinse de un alt participant la trafic și publicate pe rețelele sociale.
În privința acestuia, agentul constatator a întocmit proces-verbal contravențional, iar tânărul riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la 12 luni.
Materialele acumulate au fost expediate în instanța de judecată, care urmează să adopte o decizie.
Moldova
/VIDEO/ Bănuiți de escrocherie: Doi tineri, suspectați că ar fi lăsat o pensionară fără 130 de mii de lei.
Doreau bani ușor, dar riscă ani grei de închisoare. Este cazul a doi tineri, în vârstă de 18 și respectiv 22 de ani, suspectați de escrocherie prin intermediul investițiilor fictive.

Potrivit poliției și procurorilor din Edineț, în perioada 9 iulie – 19 august, cei doi ar fi convins o femeie de 65 de ani să investească sume importante de bani printr-o platformă de comunicare online, promițând câștiguri rapide din oportunități financiare false. Victima a transferat în total 130.000 de lei.
Pe 20 august, în urma unui flagrant organizat în raionul Edineț, primul suspect a fost reținut. În aceeași zi, al doilea tânăr a fost localizat și reținut în municipiul Chișinău. Ambele rețineri au fost efectuate de polițiști și procurori, în colaborare cu ofițerii INI.
Conform legislației în vigoare, dacă vinovăția celor doi va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 1 la 5 ani.
Oamenii legii reamintesc cetățenilor să fie prudenți în interacțiunile online, în special în cazul ofertelor de investiții sau câștiguri rapide, pentru a evita să devină victime ale unor escrocherii similare.
-
Moldova6 zile în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova5 zile în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova7 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.
-
Moldova7 zile în urmă
A trăit clipe de groază: O minoră a fost izbită în plin de un motociclist fără permis de conducere.
-
Moldova4 zile în urmă
Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.
-
Moldova7 zile în urmă
Accidentele grave se țin lanț: Doi oameni au ajuns la spital în urma unui accident grav, la Ialoveni.
-
Moldova6 zile în urmă
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.