Moldova
/VIDEO/ Pericol de infectare la o stație din Bălți. Consumatorii de droguri se injectează după gard
Pericol de infectare chiar în centrul orașului Bălți. Seringi, fiole, ambalaje de preparate psihotrope, dar și fecale, transformă stația centrală din oraș, într-o adevărată gunoiște neautorizată. Aici își dau întâlnire consumatorii de droguri și alcool sau cei care nu găsesc timp pentru a ajunge până la veceul public de peste drum.
„A fost închis, adică din nou au distrus acolo totul, și-au organizat acolo WC-ul public, cuibul drogaților, asta, desigur, în mare parte noaptea”, povestește o vânzătoare din zonă.
„Eu cred că dacă deja e cunoscută chestia asta, de acum ar trebui cineva să se implice, ca să curețe locul sau nu știu. La urma urmei, să pui o cameră aici și poate să-i vadă, cine vine aici și face chestia asta. Că asta chiar e periculos”, a adăugat o locuitoare.
Nerușinarea unora nu are limite, spun trecătorii, dar și angajații din preajmă, care, nu o dată, au surprins cum aceleași persoane se ascund după gard pentru a se droga sau pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, scrie NordNews.MD.
Martor — Ei peste tot sunt. Ei și aici se injectează și unde vreți se injectează.
Reporter — Ați văzut personal?
Martor — Da, aici chiar după colț. Aveau așa, peste 20 de ani.
„Sunt aici unii care umblă. Unul mic, scund. Probabil sunt consumatorii de droguri. Și doi înalți. Ei de acolo ies mereu”.
„Pentru că e o zonă închisă în primul rând. Poliția nimic nu verifică. Nu există camerele de luat vederi, nu există nimic. La noi e o problemă mare cu camerele de luat vederi la Bălți”.
„Aici, în centru, toată viața a fost așa. Ei vin, stau, țipă până la ora 1-2 noaptea”, spun locuitorii din preajmă.
Doar la Centrul Social Tinerii pentru Dreptul la Viață, sunt înregistrați aproape trei mii de consumatori de droguri. Datele neoficiale sunt însă mai mari, spune Ala Iațco, iar numărul persoanelor care consumă substanțe psihotrope ar ajunge la aproape 5 mii.
„Din păcate, acele seringi, pe care le vedem aruncate jos, inclusiv cu acele neacoperite, reprezintă un pericol epidemiologic, atât din punctul de vedere al transmiterii infecției HIV, a hepatitelor virale, dar și a altor infecții transmisibile prin sânge”, menționează Ala Iațco, președinta AO Uniunea pentru prevenirea HIV și reducerea riscurilor.
Voluntarii centrului social Tinerii pentru Dreptul la Viață s-au arătat dispuși să salubrizeze zona, folosind echipament special de colectare a deșeurilor periculoase.
„Noi am putea să curățăm acest loc. Dar acest lucru nu va rezolva problema per general, pentru că eu sunt sigură, că există și alte locuri și ar fi bine să avem și un sistem comunitar de raportare a unor astfel de situații, raportare de către locuitorii orașului, că, iată, sunt așa locuri, sunt așa situații”, spune Ala Iațco.
Zis și făcut. Sâmbătă, zona îndrăgită de consumatorii de droguri a fost adusă în ordine. Culmea e că la doar două zile, deșeurile se acumulează din nou. Oamenii din preajmă propun ca gardul cu pricina să fie demolat.
„Noi considerăm că trebuie date jos acele gratii, atunci va fi o zonă de trecere și este deja puțin probabil ca cineva să poată face acolo așa ceva. Doar asta. Altfel ei sar gardul și peste aceste gratii sar. Altfel nicicum”, spune o vânzătoare.
Autoritățile locale spun că nu cunosc despre această problemă, însă se vor informa despre situația creată la stația centrală.
„Bine, o să mă informez și abia după voi putea să spun ce și cum”, a declarat șeful Gospodăriei Comunale Bălți, Veaceslav Zincovschi.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Bălți au declarat că nu au primit nicio plângere cu privire la groapa de seringi, însă se vor autosesiza.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.
În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.
Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.
Moldova
S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.
O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.
Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.
Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.
Moldova
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.
Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.
Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.
Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.
Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.
De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.
-
Moldova22 de ore în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova7 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova7 zile în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova2 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova3 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.