Moldova
/VIDEO/ Pompierii detașați în Grecia pentru stingerea incendiilor vor ajunge astăzi acasă
Pompierii Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care au luptat cu incendiile forestiere în Grecia vor ajunge astăzi acasă. După nouă zile de misiune salvatorii urmează să ajungă în Republica Moldova.
Aceștia au intervenit în lichidarea incendiilor pe suprafețe extinse, defrișarea arborilor afectați de ardere, dar și identificarea focarelor ascunse. Pompierii moldoveni au lucrat în împreună cu salvatorii români, făcând echipă comună. Salvatorii au fost coordonați de ofițerii eleni și au primit misiunile într-o bază operațională din regiunea Prokopion. În total aceștia au stins incendii forestiere pe insula Evia, unde au identificat focare de ardere, au lichidat incendii și au salvat animale.
Pe parcursul misiunii în statul elen angajații IGSU au stins peste 420 de focare de ardere în fondul forestier, au defrișat 22 de arbori, precum și au refulat peste 30000 l de apă. Toate acțiunile echipei s-au desfășurat pe o suprafață de 300 ha.
La încheierea misiunii pompierii moldoveni au fost mulțumiți de autorități dar și de băștinași pentru eforturile depuse în lichidarea consecințelor devastatoare a incendiilor forestiere. Minute în șir coloana de autospeciale a pompierilor moldoveni și români a fost aplaudată de oamenii din zonă, iar unii dintre ei au ținut să le mulțumească personal pentru ajutor și sprijin. Angajații IGSU urmează să ajungă în Republica Moldova în seara zilei de 17 august, iar la sediul instituției aceștia vor fi așteptați de conducere, rude, colegi și apropiați.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova7 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
