Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Femeie pungășită în troleibuzul 22 din capitală. Hoțul a fost reținut

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în flagrant de către ofițerii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unei pungășii. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 13 august. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că, suspectul în timp ce se afla în troleibuzul nr. 22, a identificat potențiala victimă, pe care urma să o deposedeze de bunuri. Astfel, în timpul deplasării, bărbatul a profitat de neatenția victimei, o doamnă de 46 de ani, și i-a sustras telefonul mobil de model ,, Xiaomi”. Prejudiciul cauzat constituie 4 000 de lei.

Suspectul a fost reținut și condus la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, declarând că a profitat de neatenția victimei și i-a sustras banii.

Bărbatul este cercetat penal pentru ,, Pungășie ”, faptă care conform legislației penale în vigoare, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 42 500 de lei , muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.


În context, Poliţia capitalei recomandă repetat cetăţenilor:

– Când aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lângă dvs.


– Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei.

– Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.

– Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.


– Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant şi pot avea o vârstă diferită.

Dacă sunteți martor sau victimă a unor asemenea infracțiuni, sună imediat la numărul unic 112.


 

Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii