Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Doi moldoveni au încercat să introducă ilegal în România cinci cetățeni din Siria și Irak

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat cinci cetățeni din Siria şi Irak care au încercat să intre ilegal în România, ascunși într-un compartiment special amenajat într-un microbuz. Cei în cauză au fost ajutaţi de către doi cetăţeni din R Moldova, care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Publicat

În data de 17.07.2021, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean din R Moldova, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui microbuz, alături de care călătoreau în calitate de pasageri alţi cinci conaţionali.

Cu ocazia controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au  constatat ca în spatele ultimului rând de scaune din microbuz era amenajat un compartiment special, disimulat cu bagajele pasagerilor. În interiorul compartimentului artizanal au fost descoperiţi ascunși alţi cinci cetățeni străini.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele ascunse,  în vârstă de 20 și 21 de ani, provin din Siria şi  Irak. La cercetări, acestea au declarat ca au fost urcate în mijlocul de transport pe teritoriul Turciei de către şoferul microbuzului şi unul dintre pasageri, ambii cetăţeni R Moldova, în vârstă de 41 si 43 de ani.  De asemenea, cei cinci au mai declarat polițiștilor de frontieră că urmau să fie transportați în Bucureşti  şi au plătit suma de 1.000 de euro de persoana,  scopul final fiind să ajungă în vestul Europei.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cei doi cetăţeni R. Moldova sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului  Giurgiu a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de  aceştia, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată cei cinci cetăţeni din Irak si Siria depistaţi ascunşi au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Diaspora

Crimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute

Presa italiană a publicat imagini tulburătoare cu momentul în care un tânăr din Republica Moldova a înjunghiat mortal barmanul unui local din comuna Sarezzo, provincia Brescia.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 15 decembrie, iar întreaga acțiune a durat aproximativ patru minute, potrivit presei locale.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, l-ar fi atacat pe barmanul de 55 de ani din răzbunare, lovindu-l cu un cuțit în zona arterei femurale, iar victima a decedat la scurt timp la spital.


După atac, agresorul a turnat benzină în local, apoi s-a predat benevol poliției, anchetatorii stabilind preliminar că motivul crimei ar fi un conflict mai vechi, izbucnit vara trecută în același local.


Citește mai departe

Diaspora

O moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, a fost depistată la Novara, în Italia, după ce ar fi organizat într-un apartament un cabinet medical de estetică, în mod ilegal, în care făcea injectări estetice cu botox și filler, inclusiv cu produse expirate, punând în pericol sănătatea clientelor.

Publicat

Potrivit Buongiorno Novara, carabinierii din Novara au denunțat-o în stare de libertate pe T.F. (inițialele femeii), în cursul zilei de miercuri, 10 decembrie 2025, pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale și pentru deținerea și administrarea de medicamente necorespunzătoare.

Ancheta a pornit în urmă cu aproximativ o lună, după ce locuitori din cartierul Santa Rita au semnalat un trafic neobișnuit de persoane către un apartament.


În urma verificărilor, carabinierii au bănuit că acolo funcționează un cabinet improvizat și au contactat-o pe presupusa „doctoriță” prin rețelele sociale, programând o consultare.

În timpul supravegherii din preajma vizitei, militarii au identificat două cliente care tocmai ar fi beneficiat de proceduri estetice: injecții cu botox și filler în zona buzelor și a conturului ochilor, pentru estomparea ridurilor și mărirea volumului buzelor.

Confirmarea a venit când o femeie carabinier, pretinzând că este pacientă, a intrat în apartament și a găsit o încăpere amenajată ca și „cabinet” de ocazie, cu un pat pliant și numeroase produse medicale împrăștiate pe o masă, fără autorizații sanitare și fără condiții uzuale de igienă și sterilizare.


Un aspect considerat îngrijorător de anchetatori a fost faptul că femeia nu vorbea limba italiană și comunica cu „pacientele” printr-un traducător pe telefon, în lipsa unui protocol medical de anamneză și consult.

La percheziție au fost ridicate și sechestrate peste 30 de seringi cu botox și filler, alte materiale și medicamente folosite la astfel de tratamente, precum și peste 2.000 de euro în numerar, sumă considerată profitul activității ilegale.

O parte dintre seringi ar fi fost expirate, iar anchetatorii au stabilit că tocmai astfel de produse au fost administrate celor două cliente identificate, care au fost îndrumate către un parcurs clinic pentru prevenirea unor posibile efecte secundare.


Verificările continuă pentru a stabili dacă au mai fost implicate și alte persoane și pentru a identifica și alte cliente care ar fi primit medicamente necorespunzătoare.

Carabinierii le cer celor care au făcut astfel de proceduri să contacteze secția operativă a Nucleului Operativ și Radiomobil al Companiei Carabinieri din Novara, pentru indicații privind pașii medicali necesari în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate.


Citește mai departe

Diaspora

Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.

Publicat

Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.

La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.


Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.

Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.


Citește mai departe

topul săptămânii