Rețele de socializare

Moldova

Peste 74 mii de dolari, bijuterii și monede vechi depistate în bagajele ale doi cetățeni străini

Peste 74 mii de dolari americani, bijuterii, monede vechi și obiecte confecționate din metale prețioase depistate în bagajele personale ale doi cetățeni ai Federației Ruse și un conațional. Incidentele au fost consemnate zilele trecute în punctul de trecere Aeroport Internațional Chișinău.

Publicat

În timp ce polițiștii de frontieră verificau bagajele de mână, cu ajutorul aparatului cu raze-X, au identificat forme ale unor obiecte suspecte. Astfel s-a luat decizia de a examina suplimentar bagajul respectiv. La deschiderea genții au fost depistate câteva bijuterii, monede și obiecte din metale prețioase.

Audiat, moldoveanul a declarat că le-a procurat din Statele Unite cu ceva timp în urmă. Acum are intenția de a își schimba domiciliul în Marea Britanie, pentru care și-a luat toate lucrurile necesare. În momentul intervievării, nu deținea nici un act de însoțire pentru obiecte ridicate..

Al doilea incident a fost înregistrat pe numele a doi pasageri ai cursei Sankt Petersburg-Chișinău-Antalia. Aceștea se aflau în tranzit prin Republica Moldova și pentru a nu aștepta în aeroport au decis să viziteze Chișinăul. La întoarcere, fiind verificați pentru a li se autoriza ieșirea din țară a fost depistată suma de 74 550 $.
Întrebați despre suma de bani, călătorii au comunicat că se aflau în tranzit, motiv pentru care a omis fără intenție faptul că dețineau astfel de sumă, prezentând o declarație vamală ce confirmă că banii respectivi, în urmă cu câteva ore, au fost scoși de pe teritoriul Federației Ruse.


Despre ambele incidente au fost informați angajații Serviciului Vamal, în competența cărora au fost redirecționate cazurile pentru a fi cercetate și luate deciziile ce se impun.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii