Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Medalii în semn de cooperare. Poliția de Frontieră a menționat mai mulți reprezentanți ai mass-media

Aniversare frumoasă a poliției de frontieră. De 29 de ani ei stau la straja hotarului, dând dovadă de responsabilitate, profesionalism și devotament Patriei.

Publicat

Iar noi, ca jurnaliști avem obligațiunea să reflectăm activitatea polițiștilor de frontieră în rândul societății. În data de 11 iunie, reprezentanții instituției, au decis să menționeze jurnaliștii care colaborează activ cu instituția cu câte o medalie de cooperare. Distincțiile au fost înmânate de către generalul-maior, șef interimar al Poliției de Frontieră,  Petru Corduneanu.

Pe acordurile de fanfară, fiecare jurnalist invitat în cadrul menționărilor și-a primit medalia de cooperare. Printre cei, menționați au fost și reprezentanții emisiunii Echipa 902.

Evenimentul a avut loc în cadrul sărbătoririi a celor 29 de ani a Poliției de Frontieră. Pentru a promova aceeași sărbătoare, în data de 12 iunie, instituția organizează o cursă de alergare în zona de graniță, find o premieră absolută pentru Republica Moldova.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Focuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.

Polițistul implicat în incidentul armat produs la 19 decembrie în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău, dar și șeful și șeful adjunct al instituției, au fost eliberați din funcție. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, care precizează că oamenii legii s-au autosesizat imediat după producerea cazului.

Publicat

Pentru a exclude orice suspiciune de mușamalizare, precizează IGP, cazul a fost transmis la Procuratură, care desfășoară o anchetă penală. În paralel, tot în aceeași zi, a fost dispusă și o anchetă de serviciu disciplinară, menită să clarifice toate circumstanțele incidentului.

Potrivit Poliției, la momentul respectiv arma din dotarea polițistului se afla în unitatea de gardă și nu era asupra acestuia. În urma primelor verificări, anchetatorii au depistat trei cartușe.

Conform declarațiilor polițistului vizat, cele trei focuri de armă ar fi fost trase din arma sa personală, deținută legal, care ar fi prezentat anumite defecțiuni. Autoritățile subliniază că aceste afirmații urmează să fie confirmate sau infirmate în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei balistice.


Inspectoratul General al Poliției mai precizează că, în momentul producerii incidentului, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile și nu s-a tras asupra nimănui.

Cercetările continuă, iar instituțiile responsabile urmează să stabilească exact modul în care s-a produs incidentul și eventualele responsabilități.


Citește mai departe

Moldova

Panică la un liceu din capitală: 1.200 de elevi și 97 de maturi au fost evacuați în urma unui incendiu la liceul „Iulia Hașdeu”.

Intervenție contracronometru a pompierilor din Chișinău. În dimineața zilei de 22 decembrie, pompierii din capitală au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, situat pe strada Nicolae Titulescu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:43, iar la fața locului au fost mobilizate cinci echipaje de salvatori și pompieri.

Publicat

Focul a cuprins un panou electric, aflat la etajul trei al instituției. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 11:00 și lichidat complet la 11:07, fără ca vreo persoană să fie rănită.

În urma incidentului, 1.200 de elevi, 87 de cadre didactice și 10 angajați auxiliari au fost evacuați. Procesul de evacuare s-a desfășurat organizat și a durat doar 2 minute și 30 de secunde.

Autoritățile subliniază că exercițiile de evacuare desfășurate anterior în cadrul instituției au contribuit decisiv la gestionarea eficientă a situației de urgență.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.

Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.

Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.


În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.


Citește mai departe

topul săptămânii