Moldova
Doi polițiști, bănuiți că au luat 400 de euro mită pentru un permis de conducere
Doi polițiști de la sud au fost reținuți de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi ajutat unui bărbat să susțină proba practică a examenului de calificare auto la categoria B.
Potrivit materialelor cauzei, polițiștii ar fi susținut că au influență asupra angajaților din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din Comrat. Bănuiții au exercitat influența promisă și denunțătorul a obținut permisul de conducere. Aceștia ar fi pretins și primit 400 de euro pentru ”ajutorul” acordat, ulterior fiind reținuți în parcarea Inspectoratului de Poliție Cahul.
Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă. Unul din polițiști a fost reținut pentru 72 de ore și escortat la sediul DGT Sud a CNA pentru audieri, altul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă de la 2 la 7 ani de detenţie, amendă penală sau privarea de dreptul de a exercita anumită activitate.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupție, oficiul Sud, conduce urmărirea penală.
Moldova
Doi recidiviști, reținuți pentru atacul brutal asupra unei femei de 88 de ani din Șoldănești
Doi tineri de 26 de ani din raionul Șoldănești, ambii cu antecedente penale, sunt suspectați că au comis un atac violent asupra unei bătrâne de 88 de ani din satul Socola, în martie 2024. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi acționat mascați și purtând mănuși, pătrunzând seara în gospodăria femeii, care locuia singură.
Suspecții au ucis câinele din curte, apoi au forțat ușa locuinței și au imobilizat victima, legând-o cu un cablu. Femeia a fost lovită în repetate rânduri și amenințată cu un cuțit, fiind obligată să spună unde își ține banii. Din casă au fost sustrase 33 000 de lei, un inel și o pereche de cercei din aur, după care agresorii au fugit.
Unul dintre suspecți a fost arestat pentru 30 de zile și și-a recunoscut vina. Celălalt se află deja în Penitenciarul nr. 11 Bălți, unde ispășește o pedeapsă pentru un omor comis în grup în vara anului 2024. În urma perchezițiilor din penitenciar, polițiștii au ridicat telefonul mobil al acestuia, găsind probe relevante pentru dosar.
Cercetările continuă, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, cei doi riscă între 8 și 10 ani de închisoare.
Moldova
Caz tragic în capitală: Un bărbat a murit după ce a căzut în gol de la etajul 7
Tragedie în capitală. Un bărbat a căzut în gol de la înălțime pe strada Albișoara. Totul a avut loc în prima parte a zilei de 3 decembrie.
La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani. Preliminar, acesta ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuit, iar în urma traumatismelor suferite a decedat pe loc.
Pe caz a fost inițiată o anchetă. Toate circumstanțele producerii incidentului, precum și cauza exactă a decesului, urmează a fi stabilite în cadrul investigațiilor în desfășurare.
📌 În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Echipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
O intervenție medicală de urgență s-a transformat într-o situație-limită pentru echipa SAMU Ungheni, în dimineața zilei de 2 decembrie 2025. Chemate să ajute o femeie de 47 de ani aflată în stare de sincopă, cadrele medicale au fost amenințate cu pistolul chiar în timpul examinării pacientei.
Apelul la 112 a fost recepționat la ora 09:24, iar ambulanța a ajuns la adresa indicată în doar patru minute. În loc să găsească o situație calmă, paramedicii au dat peste trei persoane aflate în stare avansată de ebrietate. În momentul în care încercau să acorde ajutorul medical, soțul pacientei, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a devenit violent și a scos un pistol din buzunar, îndreptându-l spre echipaj.
Gestul agresiv a creat o atmosferă de tensiune extremă, însă personalul medical a rămas concentrat pe salvarea pacientei. În ciuda intimidării și a riscului major, echipa a reușit să stabilizeze femeia și să o transporte în siguranță la spitalul din regiune.
Poliția, sosită la scurt timp după incident, a început documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența armei și eventualele antecedente ale bărbatului agresiv.
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească califică incidentul drept unul de o gravitate excepțională și amintește că numărul agresiunilor asupra lucrătorilor medicali este în creștere. În primele șase luni ale anului 2025 au fost înregistrate 195 de atacuri asupra echipelor AMU – de la amenințări și injurii la violență fizică.
-
Moldova6 zile în urmăUrmărire cu final mortal, la Criuleni. Un șofer a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-o stație de așteptare
-
Moldova2 zile în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldova12 ore în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova2 zile în urmăDoi șoferi băuți, prinși la Orhei: Au încercat să mituiască polițiștii cu lei și euro
-
Moldova2 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldovao zi în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldovao zi în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
-
Moldova5 zile în urmăNeglijență fatală în sala de operație: Medic condamnat pentru decesul unei gravide.
