Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Țigări și alcool în valoare de 250 mii lei ridicate dintr-un service auto

Polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Nord au deconspirat acțiunile ilegale ale unor conaționali care fabricau țigarete autohtone de diverse mărci. Pe lângă miile de țigarete au mai fost confiscate peste 1700 de litri de alcool, cartele telefonice și alte bunuri. 

Publicat

În baza încheierii emise de către judecătorul de instrucție din 24 mai curent, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală au efectuat percheziții pe teritoriul unui centru de deservire auto din raionul Soroca. Acesta aparținând unui conațional în vârstă de 52 de ani. Acțiunea face parte dintr-o cauză penală inițiată pentru contracararea contrabandei cu produse de tutungerie.

Astfel, în timpul efectuării percheziție au fost depistate diverse mărci de țigarete care aveau timbrele de acciz falsificate. În total au fost ridicate aproape 12 mii de țigarete, echivalentul la aproximativ 600 de pachete cu țigări. Mai mult, într-o încăpere alăturată au fost identificate 29 de recipiente din masă plastică cu volumul de 25 litri fiecare și un alt vas de o tonă. Acestea erau pline cu lichid incolor și cu miros specific de alcool. Câteva cartele telefonice, un caiet cu însemnări și alte obiecte care fac parte a procesului verbal, de asemenea au fost ridicate pentru a fi examinate.

Bărbatul fiind întrebat despre cele depistate a declarat că nu cunoaște nimic, iar careva acte de proveniență nu deține.


Ca urmare, toate bunurile au fost plasate în camera de păstrare a corpurilor delicte la subdiviziunea instituției de frontieră din nordul țării. În prezent echipa de lucru examinează toate circumstanțele pentru elucidarea cazului și identificarea persoanelor implicate în comiterea faptelor descrise mai sus.


Moldova

O femeie de 87 de ani din Drochia a decedat după ce o mașină a dat peste ea. Victima traversa strada regulamentar

Tragedie în nordul țării. O femeie în vârstă de 87 de ani a decedat după ce o mașină a dat peste ea.

Publicat

Accidentul rutier s-a produs în seara de 14 iulie, în jurul orei 23.00, pe strada Independenței din orașul Drochia. La locul tragediei au intervenit de urgență medici cu ambulanța, dar și mai multe echipe de poliție. Din nefericire, echipajul medical nu a putut decât să constate decesul victimei. Oamenii legii au constatat că la volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani.

Acesta ar fi observat prea târziu femeia care traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni și nu a reușit să frâneze, lovind în plin victima.

Tânărul a fost supus etilotestului, rezultatul fiind negative.


Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident pe o trecere de pietoni din Chișinău! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 43 de ani a fost rănit după ce a fost lovit de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni nedirijată.

Publicat

Accidentul s-a produs în prima parte a zilei de 13 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Profesor Ion Dumeniuc din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un șofer de 32 de ani. În urma impactului, pietonul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Depășire cu final dramatic, la Anenii Noi: Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital

Accident dramatic la ieșirea din satul Albinița, raionul Anenii Noi. Trei persoane au suferit traumatisme grave într-o succesiune violentă de impacturi.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 14 iulie, iar secvențe video de la fața locului au împânzit rețelele sociale. În acestea pot fi observate vehiculele făcute zob, dar și echipaje de polițiști, medici și pompieri care intervin la fața locului. Vă atenționăm că imaginile v-ar putea afecta emoțional.

La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui automobil care se deplasa din direcția Chișinău spre Anenii Noi ar fi încercat să efectueze o depășire. În timpul manevrei, acesta a lovit lateral un microbuz care circula regulamentar, iar în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.


Automobilul și-a continuat deplasarea necontrolată și a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism ce venea din sens opus. În urma coliziunii, trei persoane au suferit traumatisme grave și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii au inițiat o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii