Diaspora
O moldoveancă a fost trimisă în judecată de către oamenii legii din România, după ce a înșelat zeci de persoane
Aceasta, sub falsa identitate de medic, „Dr.Lana”, ar fi înșelat zeci de persoane din București și alte județe ale României

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti au trimis în judecată două persoane, respectiv pe Svetlana Serghei şi pe soţul ei, ambii sub control judiciar, pentru exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune în formă continuată. Procurorii au date pentru 37 de fapte.
„Inculpata este cetăţean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, căsătorită cu inculpatul, cetăţean român. Începând cu anul 2019, inculpata, beneficiind de complicitatea soţului acesteia, a efectuat intervenţii estetice minim invazive în diferite locaţii din mun. Bucureşti şi din ţară, aceasta nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, desfăşurând profesia de medic pe teritoriul României fără drept de liberă practică în condiţiile legii”, spun procurorii.
Svetlana Serghei şi-a desfăşurat activitatea pe raza Bucureştiului, la două adrese din sectorul 1 şi la o adresă din sectorul 2.
Printre intervenţiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, proceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feţei, etc, iar pentru efectuarea intervenţiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.
„Pentru a atrage cât mai multe cliente şi pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook şi Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”. Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicaţiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate. Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe reţelele de socializare a menţionat denumirea de medic specialist intervenţii minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României şi crescând gradul de încredere al acestora”, mai spun procurorii.
Substanţele şi materialele folosite pentru efectuarea intervenţiilor estetice au fost achiziţionate de către soţul său, de asemenea, inculpat în cauză. Acesta le solicita distribuitorilor transmiterea substanţelor către toate adresele la care Svetlana îşi desfăşura activitatea.
Cei doi au fost precauţi în desfăşurarea activităţii, spun procurorii, atât prin purtarea discuţiilor cu persoanele care au apelat serviciile inculpatei, dar şi prin mijloacele de prevedere pe care aceştia le-au luat în momentul în care pacientele s-au prezentat la cabinetul unde falsul medic îşi desfăşura activitatea.
Sumele de bani încasate ca urmare a procedurilor de înfrumuseţare au fost încasate doar în numerar atât de falsul medic, cât şi de soţul ei, mai spun procurorii.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 noiembrie 2019 – 4 decembrie 2020, Svetlana Serghei a efectuat intervenţii chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au spus, ulterior, că au fost induse în eroare şi s-au constituit parte civilă în procesul penal.
Diaspora
Moldovean din Italia, mort într-un incendiu îngrozitor petrecut în atelierul său de reparat pantofi
Un incendiu devastator a curmat viața lui Serghei Oprea, un renumit cizmar originar din Republica Moldova și rezident în orașul italian Trento.

Tragedia s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 20 august 2025, în atelierul său din via Perini, unde bărbatul rămăsese să lucreze până târziu, scrie Rotalianul.com.
Flăcările, izbucnite puțin înainte de miezul nopții, au mistuit întreaga încăpere, iar bărbatul, în vârstă de 58 de ani a fost găsit carbonizat de pompieri, care au intervenit imediat la fața locului.
Potrivit TGCOM24, incendiul a fost amplificat de materialele inflamabile din atelier – pantofi, genți, dar și adezivi și solvenți – ceea ce a făcut ca intervenția să fie dificilă și de durată.
Pompierii au lucrat până în zorii zilei pentru a stinge focul și a îndepărta dărâmăturile. Din motive de siguranță, două apartamente situate deasupra magazinului au fost evacuate.
Moartea lui Serghei Oprea a îndurerat întreaga comunitate. Vecinii și clienții îl descriu drept un profesionist dedicat, muncitor și de o bunătate rară.
„Era un mare lucrător, petrecea multe ore în atelier, zi și noapte”, au povestit alți comercianți din zonă.
Karim Overghemmi, prieten și coleg de breaslă, a spus despre el: „Era o persoană minunată, generoasă și empatică. Ne cunoșteam de ani de zile și uneori colaboram, ne recomandam clienții unii altora”.
Și locatarii clădirii au rememorat cu emoție ultimele clipe ale incendiului.
„Am văzut o coloană de fum ridicându-se, apoi flăcările și explozia unor spray-uri folosite probabil la lucru. Am ieșit imediat și am așteptat sosirea echipelor de intervenție”, a povestit Sara, o nouă locuitoare a imobilului, care l-a caracterizat pe Serghei drept un om discret, dar respectuos și prietenos.
Ancheta autorităților este în desfășurare pentru a stabili cauza exactă a incendiului, însă primele date arată că substanțele ușor inflamabile din atelier au contribuit la rapiditatea cu care flăcările s-au extins.
Diaspora
Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare
Un copil de 4 ani din R. Moldova a murit din cauza unui șoc termic după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare. Tragedia s-a produs la Olmedo, în nord-vestul insulei italiene Sardinia.

Potrivit Deschide.MD, care citează presa din peninsulă, familia băiatului a venit în Italia în vacanță. Săptămâna trecută, profitând de neatenția părinților, copilul a ieșit din casă. Peste o perioadă de timp, cuplul a observat lipsa copilului și a început să-l caute, găsindu-l inconștient în mașina lor, parcată sub soarele arzător.
Cea care l-a găsit băiatul a fost mama, care a sunat imediat la serviciile de urgență. La fața locului au sosit o ambulanță și carabinierii. Părinții le-au relatat militarilor ce se întâmplase, iar copilul a fost transportat de urgență la spital.
Fiind în stare critică, băiatul a fost internat la secția de terapie intensivă. Peste câteva zile, medicii au decis transferarea acestuia într-un spital din Roma.
Duminica, 10 august, starea copilului s-ar fi stabilizat. Cu regret, în dimineața zilei de luni, 11 august, situația s-a agravat brusc, iar copilul nu a mai putut fi salvat.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru a clarifica toate aspectele. Cele relatate de părinții copilului sunt acum verificată de anchetatori. Potrivit autorităților, pentru a suferi un șoc termic fatal, băiatul trebuia să fi rămas mult timp închis în mașina expusă direct la soare.
Diaspora
Băiat moldovean, în stare critică după ce mașina familiei a căzut în râu, lângă Veneția
Momente de groază pentru o familie de moldoveni stabilită în Italia. O mașină în care se aflau o femeie de 38 de ani și cei doi copii ai săi a căzut în râul Sile. Totul a avut loc în data de 10 august, în jurul orei 13.00, în orașul Jesolo, provincia Veneția.

Presa italiană scrie că, din motive încă nestabilite, șoferița moldoveancă ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de întoarcere, iar automobilul său a derapat de pe carosabil și a ajuns direct în râu, unde s-a scufundat la o adâncime de peste 5 metri. Mama și fiica sa de 12 ani, aflată pe bancheta din dreapta au reușit să iasă din habitaclu înainte ca mașina să fie complet acoperită de apă, însă băiatul de 6 ani, care se afla în scaunul auto, a rămas blocat în interior fiind prins în centurile de siguranță.
La fața locului au intervenit în regim de urgență salvatori și scafandrieri care s-au scufundat și au spart geamurile mașinii, reușind să-l scoată pe copil în ultima clipă. Băiatul era inconștient și a fost preluat de echipajul medical care a început manevrele de resuscitare pe mal.
Copilul a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Padova, unde a fost internat în secția de Pediatrie, în stare critică, iar prognosticul medicilor rămâne rezervat.
Mama și fata de 12 ani, de asemenea, au fost transportate la spital pentru investigații, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.
Poliția italiană a pornit o anchetă pe caz, iar moldoveanca este în prezent cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
-
Moldova7 zile în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova6 zile în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova18 ore în urmă
A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.
-
Moldova14 ore în urmă
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
-
Moldova5 zile în urmă
Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.
-
Moldova7 zile în urmă
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.
-
Moldova7 zile în urmă
S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.