Moldova
Patru acte false, depistate la frontiera de la Cahul
Polițiștii de frontieră din PTF Cahul au identificat la doi conducători auto mai multe documente falsificate. Unul dintre șoferi circula în baza unui permis de conducere contrafăcut, iar altul presta servicii de curierat, fiind depistate trei cărți de identitate românești cu semne de falsificare.
Ambele incidente au fost consemnate sâmbătă, 15 mai, pe direcția de ieșire din Republica Moldova.
În primul caz este documentat un locuitor al orașului Taraclia, în vârstă de 34 de ani, care s-a prezentat la volanul unui autoturism de model Mercedes 313, cu numere de înmatriculare bulgărești. La verificarea actelor de însoțire, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, eliberat de autoritățile naționale pe numele conducătorului auto, prezenta indici de falsificare. Acest fapt a fost confirmat după cercetarea adițională a actului cu tehnica specială din dotare. Despre cele depistate, tânărul nu a putut oferi un răspuns clar, declarând în cele din urmă că nu cunoaște.
Persoana a fost înlăturată de la conducerea autoturismului, continuându-și călătoria în calitate de pasager.
La scurt timp, în punctul de trecere a frontierei Cahul s-a apropiat un microbuz de rută ocazională Moldova-Germania. Șoferul a fost legitimat ca cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani, originar din raionul Comrat. În baza informației operative, mijlocul de transport și pasagerii au fost supuși unui control suplimentar. Ca rezultat, polițiștii de frontieră au observat un colet suspect, fiind luată decizia examinării acestuia. Au fost depistate trei cărți de identitate românești care din primele cercetări s-au dovedit a fi falsificate. La audieri, șoferul a relatat că un conațional i-ar fi dat coletul pentru a-l transmite altei persoane din România, despre conținutul acestuia nu știa.
Toate actele cu premise de falsificare au fost ridicate și urmează a fi supuse expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.

Moldova
Tragedie dublă în justiția moldovenească: Doi tineri, angajați ai CNA și Ministerului Justiției, s-au înecat în Bulgaria.
Vacanța s-a transformat în tragedie pentru doi tineri din Moldova. Aceștia s-au înecat în Marea Neagră, în apropiere de orașul Ahtopol din Bulgaria. Este vorba despre o tânără inspector la Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA și un angajat al Ministerului Justiției. Cei doi au fost trași în larg de valurile puternice, iar salvatorii le-au găsit corpurile neînsuflețite după mai multe ore de căutări.
Potrivit informațiilor publicate de presa bulgară și confirmate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, tragedia s-a produs la 29 august, pe litoralul bulgar.
Cei doi se aflau împreună cu alți doi tineri pe un plajă neautorizată. La un moment dat, trei dintre ei au intrat în marea agitată. Unul dintre tineri a reușit să ajungă la mal, însă ceilalți doi au fost trași în larg de curenți.
TATIANA BURAC, PURTĂTOR DE CUVÂNT, MAE: „Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autoritățile bulgare, valurile puternice i-au tras pe cei doi în larg. Circumstanțele exacte ale producerii tragediei sunt investigate de autoritățile locale.”
La locul tragediei au intervenit imediat salvatorii. Trupul fetei a fost recuperate primul din apă, iar după câteva ore de căutări a fost găsit și trupul tânărului.
Autoritățile bulgare continuă să investigheze circumstanțele exacte ale tragediei.
MAE al Republicii Moldova, prin Ambasada de la Sofia, menține legătura cu autoritățile bulgare și întreprinde demersurile consulare necesare.
Moldova
Două mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
Un copil de 11 ani și o femeie de 41 de ani au ajuns pe patul de spital, în urma unui grav accident de circulație în raionul Soroca. Impactul a avut loc pe 30 august, în jurul orei 13:00, în apropiere de localitatea Stoicani. Potrivit poliției, în coliziune au fost implicate două automobile.
Preliminar, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 25 de ani, locuitor al raionului Soroca, se deplasa din direcția satului Slobozia Cremene. Ajuns pe traseu, acesta nu ar fi acordat prioritate unui alt automobil, condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, care se deplasa din direcția satului Ciripcău spre municipiul Soroca. În consecință, cele două automobile s-au ciocnit violent.
În urma impactului, doi pasageri aflați în unul dintre vehicule au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un minor de 11 ani și o femeie de 41 de ani. Ambii au fost preluați de medici și transportați la Spitalul Raional Soroca.
Deocamdată nu au fost oferite informații despre starea de sănătate a victimelor.
Imediat după accident, polițiștii au testat alcoolscopic ambii conducători auto. Rezultatele au arătat că niciunul dintre șoferi nu se afla în stare de ebrietate la volan.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de încălcarea regulilor de circulație.
Moldova
Incendiu lângă Piața Centrală din Chișinău. Flăcările au cuprins o anexă comercială de pe strada Armenească
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 31 august, într-o anexă a unui spațiu comercial aflat la intrarea în Piața Centrală din strada Armenească, municipiul Chișinău.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:07. Potrivit informațiilor preliminare, focul a cuprins fațada și mansarda unei clădiri cu trei nivele, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri conform unui nivel sporit de intervenție.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost organizate trei sectoare de luptă. Intervenția pompierilor a permis localizarea focului și evitarea extinderii acestuia.
La fața locului se află serviciile de urgență, iar responsabilii municipali sunt, de asemenea, implicați în gestionarea situației.
Deocamdată nu au fost comunicate informații despre eventuale persoane rănite sau despre valoarea pagubelor produse.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
-
Moldova19 ore în urmăAr fi fost ucis în bătaie: Noi detalii în cazul minorului găsit mort la Cantemir. Doi suspecți, reținuți
-
Moldova4 zile în urmăA decis să-și facă „dreptate”: Un bărbat, condamnat la detenție pentru că a atacat doi bărbați cu fierul de călcat încins.
-
Moldova4 zile în urmăDin Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
-
Moldova19 ore în urmăDouă mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu reținut pentru trafic de femei: Ar fi oferit loc de trai victimelor, apoi le-ar fi exploatat sexual.
-
Moldova4 zile în urmăA pierdut controlul: Un șofer a ajuns pe contrasens la Bumbăta și s-a izbit de o altă mașină.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a bătut mama până a omorât-o: Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul propriei mame.
-
Moldova20 de ore în urmăCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelorCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor
