Moldova
/VIDEO/ Caz strigător la cer, la Criuleni! Un elev de 14 ani ar fi încercat să abuzeze sexual un tânăr de 26 de ani, care suferă de retard mintal
Caz strigător la cer! Un elev de 14 ani ar fi încercat să abuzeze sexual un tânăr de 26 de ani, care suferă de retard mintal.
Întâmplarea groaznică a avut loc zilele trecute, într-o casă părăsită dintr-un sat din raionul Criuleni, scrie publika.md
Un adolescent a filmat momentul cu telefonul mobil şi a făcut public video-ul. Vă atenţionăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional!
O tânără, mama unui copil din liceul unde îşi face studiile minorul bănuit de tentativa de viol, ne-a povestit că a aflat despre incidentul grav de la o femeie din sat. Ea a rămas şocată după ce a văzut imaginile video, pe care le-a calificat drept teribile.
„Eu aseară le-am privit. Eu am plâns, sincer vă spun pentru că îl cunosc pe băieţel. Doamne fereşte! El s-a aninat de cine, de un copil slab. Copilul meu e în clasa întâi, el tot e slab. El da, este obraznic prin şcoală. Mie îmi este foarte frică să duc copilul meu la şcoală. Sincer vă spun.”
Şi un alt părinte a rămas încremenit de cele întâmplate.
„Eu sunt în şoc. Nu pot să mă gândesc la aşa moment. S-a folosit un băiat de un alt băiat. E cel mai urât lucru pe care l-am auzit. Asta e de clasa a şaptea. Straşnic, Doamne fereşte. Mai bine Doamne fereşte să nu fie drept.”
Dacă despre minor, sătenii nu prea ştiu multe, despre victimă, ei ne-au spus că o cunosc bine şi că acest tânăr este inofensiv.
„Eu am avut grijă de el la şcoală. Eu l-am învăţat, eu am fost cadrul lui didactic de sprijin. Îmi pare foarte rău. Băieţelul cela e un băieţel, da, el are retardul ăsta mental. E foarte cuminte.”
„Băiatul ăsta îl ştiu. Merge pe drum, nu sare la bătaie, nu face scandal, nu face nimic.”
Am încercat să discutăm cu directorul adjunct al liceului din localitate, însă a refuzat să ofere detalii despre incident.
„Nu vreau să dau nici un interviu cu atât mai mult că eu sunt profesoara lui.”
Am bătut şi la poarta directorului interimar al liceului, care la fel, a refuzat să ne vorbească. Însă, în spatele camerelor de luat vederi, administratorul instituţiei de învăţământ ne-a spus că a avut o şedinţă cu elevii în care le-a solicitat să şteargă imaginile video cu momentul teribil. Cât despre minor, ea ne-a declarat că acesta provine dintr-o familie completă şi că nu a observat ceva ciudat în comportamentul acestuia. Între timp sătenii spun că nu le vine să creadă că o astfel de ruşine a avut loc în localitatea lor. Ei sunt de părere că ce s-a întâmplat este un lucru extrem de grav şi că vinovaţi ar fi atât părinţii minorului, cât şi dascălii acestuia.
„Normal că e straşnic. Aş spune că este foarte periculos aşa ceva să se întâmple la noi în localitate.”
„Foarte mare ruşine. Nu se făcea înainte aşa ceva. Oamenii se temeau de Dumnezeu.”
„Copii nu sunt informaţi destul despre toate ce se întâmplă în jur. Sigur că este foarte grav. În primul rând este minor şi copilul în cauză care a mers la acest gest, nu-i pot spune gest, la această crimă, probabil, ceva strigător la cer.”
Am solicitat şi opinia unui psiholog pentru a afla de ce minorul ar fi recurs la un asemenea gest. Aurelia Balan-Cojocaru ne-a spus că vârsta de pubertate vine cu o provocare mare atât pentru minori, cât şi pentru părinţi, mai ales în familiile unde lipseşte elementara cultură despre educaţia sexuală.
AURELIA BALAN COJOCARU, psiholog:”Sunt situaţii, nu puţine când băieţii, încearcă, sau chiar şi fetele să întreţină relaţii sexuale cu copii mai mici ori cu persoane care suferă de anumite dizabilităţi. Astfel, încât lucrurile ar rămâne nespuse, dosite, dar senzaţiile ar fi trăite.”
Oamenii legii investighează toate circumstanţele în care s-a produs incidentul.
Moldova
/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.
Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.
În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.
În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.
Moldova
Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.
Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.
Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.
Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.
În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.
Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.
Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.
În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.
Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.
Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.
La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.
-
Moldova2 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldovao zi în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova4 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova2 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.
