Moldova
A vrut să-și scape feciorul, bănuit de omor, de la pușcărie. O femeie a plătit 52.000 de euro unui avocat
S-a pomenit de cealaltă parte a baricadelor. Un avocat din Chișinău ar fi cerut 52.000 de euro de la mama unui bănuit într-un dosar de omor.
Din informația oferită de ofițerii CNA, apărătorul ar fi contactat-o pe mama inculpatului și ar fi convins-o că ar avea influenţă asupra unor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie.
Prin urmare, ar putea să-l scape de pedeapsa pe care o riscul feciorul ei, bănuit într-un dosar de omor. Pentru serviciile sale, avocatul ar fi pretins 45 000 de euro, iar peste un timp, a mai cerut încă 7000 de euro. În total, ca să-și scape fiul de pușcărie, femeia i-a transmis avocatului suma de 52 000 de euro.
Când și-a dat seama că, de fapt avocatul nu intenționa să o ajute, femeia l-a denunțat la CNA. Prin urmare, bărbatul a fost reținut pentru pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de detenţie.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
Tragedie pe traseu: Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a fost rănit într-un accident la Baccealia.
Tragedie pe traseul Căușeni–Anenii Noi. Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a ajuns la spital, după un impact frontal produs în apropierea localității Baccealia. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 27 mai, iar la fața locului au intervenit toate echipele specializate.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de oamenii legii, două automobile s-au ciocnit frontal pe traseul Căușeni–Anenii Noi. În urma impactului violent, șoferul unuia dintre vehicule, un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, a murit pe loc.
De asemenea, o femeie de 36 de ani, pasageră în celălalt automobil, și-a pierdut viața până la sosirea ambulanței. Fiul acesteia, un copil de doar 4 ani, a fost preluat de medici și transportat de urgență la spital, după ce a suferit mai multe traumatisme.
La volanul celui de-al doilea automobil se afla un bărbat de 39 de ani. Polițiștii din Căușeni au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Moldova
/VIDEO/ Jaf în plină stradă: Un bărbat ar fi amenințat o femeie și i-ar fi sustras în mod deschis 500 de lei.
Un bărbat de 47 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut de angajații Batalionului de patrulare și reacționare operativă, fiind suspectat de comiterea unui jaf în sectorul Ciocana.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-ar fi produs în spațiul public, unde acesta s-ar fi apropiat de o femeie în vârstă de 64 de ani. Sub amenințarea aplicării violenței fizice, bărbatul i-ar fi sustras în mod deschis suma de aproximativ 500 de lei, după care ar fi părăsit locul faptei.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat rapid și reținut pentru 72 de ore de către angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana. Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri și documentarea circumstanțelor cazului.
Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile incidentului și eventuale episoade similare în care acesta ar fi fost implicat.
Poliția precizează că investigațiile continuă în vederea administrării probatoriului și luării măsurilor legale care se impun.
Moldova
Încălcări RCR la Orhei: Polițiștii au oprit șoferi care conduceau fără permis sau sub influența alcoolului.
În ultima săptămână, polițiștii din raionul Orhei au desfășurat mai multe acțiuni de documentare a încălcărilor rutiere, soldate cu depistarea unor șoferi care conduceau fără permis sau sub influența alcoolului.
La Peresecina, un tânăr de 20 de ani a fost surprins la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere. Potrivit informațiilor, acesta ar fi împrumutat vehiculul de la o altă persoană. În timpul documentării, pasagerul din mașină ar fi încercat să ofere 50 de euro polițiștilor pentru a evita sancționarea, fapt documentat de oamenii legii.
În localitatea Step-Soci, un alt conducător auto a fost depistat în stare de ebrietate, aparatul etilotest indicând o concentrație de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat.
De asemenea, în Susleni, Brăviceni și municipiul Orhei, alți șoferi au fost depistați conducând fără permis, iar unele dintre autovehicule prezentau nereguli tehnice sau de ordin vamal.
Toate mijloacele de transport au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar persoanele implicate sunt documentate conform legislației în vigoare.











-
Moldova3 zile în urmăDumitru Vartic, pus oficial sub acuzare: Bărbatul este învinuit de două episoade infracționale.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Imagini surprinse în trafic la Chișinău: Un șofer a ignorat pietonii aflați pe trecere și a fost amendat de poliție.
-
Moldova3 zile în urmăCu CNA la ușă: Opt persoane au fost reținute într-un dosar de contrabandă și spălare de bani.
-
Moldova2 zile în urmăCăutat cu disperare: Un tânăr 20 de ani din Strășeni a dispărut fără urmă.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Curier de „doze”, reținut: O tânără de 19 ani a fost prinsă în flagrant în timp ce distribuia narcotice în capitală.
-
Moldova3 zile în urmăIncendiu în orașul Ialoveni: Un șopron a fost cuprins de flăcări, iar pompierii au intervenit cu două echipaje.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ploile și rafalele puternice de vânt au provocat mai multe situații de risc în toată țara.
-
Moldova3 zile în urmăPetrecere soldată cu dosar penal: Un bărbat va fi judecat după incendiul provocat de focuri de artificii, în capitală.
