Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Accident grav pe o stradă din capitală: O motocicletă s-a izbit într-un automobil

Un motociclist ghinionist a început sezonul cu un accident grav în capitală.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 27 martie la intersecția străzilor Petricani cu Timoșenco din sectorul Râșcani. Imaginile cu consecințele incidentului au fost înregistrate pe o cameră de bord din mașina unui alt participant în trafic. În video secvență se vede cum un autovehicul blochează banda de cirulație, iar din partea laterală a acestuia stă răsturnat o motocicletă.

Poliția imediat a fost alertată precum că s-a produs un accident grav, presupus cu victime. La fața locului s-au deplasat oamenii legii împreună cu mașina de ambulanță. Conform informației oferite de către ofițerul de presă a poliției capitalei Natalia Stati, impactul s-a produs între o mașină șofată de un bărbat de 39 de ani și o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani.

În urma coliziunii, motociclistul a fost transportat la spital cu mai multe traumaisme pentru a primi ajutor medical necesar. Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor accidentului.


echipa.md

Moldova

/VIDEO/ Autospecială, implicată în accident: Cazul a ajuns în atenția autorităților de la Î.M. Regia „Autosalubritate”.

O autospecială a Întreprinderii Municipale „Autosalubritate” a fost implicată într-un accident rutier, iar imaginile surprinse de camerele de bord au fost publicate pe rețelele sociale. Totul s-a întâmplat în dimineața de 4 august, pe Bulevardul Iuri Gagarin din sectorul Centru. În imagini se poate vedea cum o mașină încearcă să se încadreze pe banda extremă stânga, însă intră în coliziune cu vehiculul de mare tonaj. Incidentul a stârnit reacții în spațiul public, iar regia a venit cu o reacție oficială.

Publicat

Potrivit autorităților, imediat ce cazul a fost semnalat, reprezentanții regiei au colectat toate înregistrările video disponibile din zona unde s-a produs impactul. Acestea au fost analizate intern și transmise autorităților competente, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

În paralel, a fost demarată și o anchetă internă, pentru a verifica dacă echipajul implicat a respectat normele de circulație și procedurile operaționale.

Reprezentanții Regiei „Autosalubritate” spun că tratează cu maximă seriozitate orice incident care vizează siguranța participanților la trafic și dau asigurări că vor colabora pe deplin cu instituțiile abilitate pentru clarificarea completă a cazului.



Citește mai departe

Moldova

Pericol pe un drum național: Placă de beton ridicată de căldură, în raionul Sîngerei.

Pericol pe un drum național din raionul Sîngerei. O placă de beton s-a ridicat de pe carosabil, punând în pericol circulația rutieră. Imaginile au fost filmate de șoferi și distribuite pe rețelele sociale.

Publicat

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, fenomenul s-a produs pe traseul Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, în apropiere de localitatea Dumbrăvița. Din cauza temperaturilor caniculare, dalele de beton s-au dilatat și s-au ridicat din structură, formând un obstacol periculos pentru șoferi.

Echipele de drumari au intervenit în seara de 4 august cu lucrări provizorii, pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță. Iar în dimineața de 5 august, în zonă au început lucrările de reparație completă a sectorului afectat.

Autoritățile îi îndeamnă pe conducătorii auto să circule cu prudență în zona lucrărilor și să respecte semnele de circulație temporare. Totodată, se atrage atenția că astfel de fenomene pot apărea și în alte zone, acolo unde drumurile sunt construite din beton-ciment, pe fondul temperaturilor extreme.



Citește mai departe

Moldova

Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.

Un avocat este cercetat penal pentru trafic de influență în proporții deosebit de mari, după ce ar fi pretins și primit zeci de mii de euro în schimbul unor promisiuni de intervenție pe lângă judecători și persoane publice. Cazul este instrumentat de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi cerut, în mai multe tranșe, 50.000 de euro de la o persoană, susținând că are influență asupra unor magistrați. În schimbul sumei, avocatul ar fi promis că va interveni pentru a obține o decizie favorabilă într-un dosar civil, în care era pusă în joc o datorie de aproape 3 milioane de lei către o altă firmă.

Pe lângă acest caz, același avocat este vizat și într-un nou episod. Începând cu 25 iulie, acesta ar fi pretins alți 7.000 de euro de la aceeași persoană, dând de înțeles că poate influența persoane publice pentru a clasa un dosar penal în care era vizat plătitorul, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni grave.

Operațiunea a fost organizată în Chișinău, unde ofițerii CNA l-au prins pe avocat în flagrant delict, imediat după ce ar fi primit cei 7.000 de euro. Banii au fost descoperiți în mașina acestuia.


Cercetările continuă. Procurorii și ofițerii anticorupție verifică acum dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii