Moldova
Schemă de corupţie cu terenuri, la Primăria Ghidighici: Arhitectul-şef şi mai mulţi complici au ajuns în vizorul CNA
O schemă de corupţie, pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrulPrimăriei Ghidighici, precum şi din alte autorităţi, a fost deconspirată de CNA şi procurorii anticorupţie. 23 de percheziţii s-au desfăşurat de dimineaţă în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi, urmând ca aceştia să fie escortaţi la CNA.
Investigatorii şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt suspectaţi de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a unor construcţii din raza comunei Ghidighici. Potrivit probelor acumulate, arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată din funcţionari din cadrul altor autorităţi şi, în schimbul unor remunerări ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.
Din materialele cauzei rezultă, că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală şi asupra consilierilor locali. În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi, responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici. Prin urmare, misiunea anchetatorilor şi procurorilor la percheziţiile, operate în această dimineaţă, este de a găsi probe suplimentare în cazurile cercetate şi identificarea altor membri ai schemei.
La această oră, patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri, urmând să fie reţinute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova7 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
