Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat și-a găsit concubina spânzurată într-un apartament din Chișinău

Trupul neînsuflețit al unei femeie a fost găsit spânzurat într-un apartament. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:45, pe bulevardul Dacia, din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 41 de ani, iar cadavrul a fost găsit de către concubinul femeie care a și alertat poliția.

„ La examinare de către medicul legist, pe suprafața cadavrului nu au fost depistate urme de moarte violentă, decât cele caracteristice strangulării. Femeia nu a lăsat niciun bilețel de adio”, a precizat Stati.

Oamenii legii au inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele în care a murit femeia, dar și motivul care a făcut-o să recurgă la acest gest disperat.


Moldova

Tragedie pe un șantier de construcții: Un bărbat ar fi căzut de la etajul 9, în timp ce efectua lucrări.

Tragedie pe un șantier din cartierul Telecentru al Chișinăului. Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul nouă în timp ce efectua lucrări de construcție.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 11 august, pe șoseaua Hâncești. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și medici de la ambulanță. Din păcate, impactul cu solul i-a fost fatal muncitorului, iar echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. A fost sesizată și Inspecția de Stat a Muncii, care urmează să verifice dacă pe șantier erau respectate normele de securitate în muncă.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu mortal, la Sadova: Un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință mistuită de foc.

Noapte de groază în localitatea Sadova din raionul Călărași. Un incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie s-a soldat cu pagube materiale considerabile și cu moartea unei persoane.

Publicat

Flăcările au izbucnit în noaptea de 12 august și au cuprins acoperișul casei principale, afectând circa 6 metri pătrați din cei 120 ai imobilului. Focul a mistuit complet un șopron de 9 metri pătrați, în care erau depozitate obiecte vechi, dar și aproape un metru pătrat din acoperișul unui alt șopron folosit pentru depozitarea lemnelor. O casă bătrânească din curte, cu o suprafață de 20 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate.

În interiorul acestei locuințe vechi, pompierii au făcut o descoperire tragică: corpul carbonizat al unei persoane. Deocamdată, identitatea victimei nu a fost stabilită. Se știe doar că imobilul aparține unui bărbat de 62 de ani, însă nu este clar dacă acesta este și cel decedat.

Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să împiedice extinderea flăcărilor spre alte anexe și case din apropiere. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie determinată de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Avocat, prins cu promisiuni pe bani grei: Acesta ar fi cerut 3 000 de euro pentru a interveni într-un dosar.

Un avocat din Chișinău a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și al procurorilor din Bălți, fiind bănuit că ar fi pretins bani pentru a interveni într-un dosar.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi solicitat de la administratorul unei companii suma de 3 000 de euro. În schimb, ar fi promis că își va folosi influența asupra unor persoane dintr-o instituție de drept pentru a obține o decizie favorabilă în legătură cu materialele acumulate despre activitatea firmei.

În dimineața de 12 august, ofițerii CNA au efectuat percheziții în mai multe locații, în încercarea de a identifica toate persoanele implicate și de a documenta în detalii presupusa înțelegere ilegală.

La moment, avocatul urmează să fie cercetat în stare de libertate. Menționăm că, orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile. Cercetările continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii