Rețele de socializare

Moldova

S-a pornit să treacă Prutul înot ca să ajungă în România. Un moldovean, prins din nou încercând să treacă ilegal granița

Publicat

După ce în luna ianuarie a încercat să traverseze ilegal frontiera moldo-ucraineană și nu i-a reușit, noaptea trecută și-a supus din nou norocul la încercare. De data aceasta bărbatul spera să treacă prin înot râul Prut pentru a ajunge în România, unde spera să-și găsească ceva de lucru.

Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe sectorul de responsabilitate a observat o persoană ce se deplasa pe direcția Ungheni – Ungheni Prut, la doar câțiva metri de podul feroviar.

Polițiștii de frontieră au acționat în clipa în care intenția bărbatului era clară de a traversa ilegal hotarul moldo-român. Acesta din urmă s-a supus somațiilor de a se opri, iar la audieri a recunoscut că își dorea să ajungă pe teritoriul României, pentru a-și găsi un loc de muncă.


Din cercetările preliminare s-a constatat că bărbatul în vârstă de 34 de ani este originar din raionul Rîbnița. Mai mult, acesta nu este la prima abatere de acest gen. În luna ianuarie a anului curent a încercat să traversese frontiera moldo-ucraineană prin ocolirea punctului de trecere, din motiv că avea interdicție de intrare în țara vecină.

În repercursiunea evenimentelor înregistrate bărbatul este documentat conform art. 27, 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră vor cerceta incidentul până la elucidarea tuturor circumstanțelor pentru încadrarea juridică a faptei comise.


Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție: Șoferul încerca să scape pentru că e condamnat la 15 ani de închisoare

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul se eschiva de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

Publicat

Astăzi, în timpul monitorizării de către polițiști a circulației rutiere, pe str. A. Mateevici din capitală a fost observat un șofer care conducea neuniform un Renault.

La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.

Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.


După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.

Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.


 


Citește mai departe

Moldova

Examen eșuat: O mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto

Examen eșuat. Într-o intersecție din orașul Cahul, o mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 26 martie, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Imaginile de la locul impactului au devenit virale, internauții făcând haz de necaz. Mulți dintre ei au scris în comentarii că cel mai probabil examenul auto a fost picat.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu, în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele coliziunii și cine se face vinovat.


Citește mai departe

topul săptămânii