Moldova
/FOTO/ Dragostea, bat-o vina: Un ucrainean a trecut ilegal granița ca să se vadă cu iubita lui, în Moldova
Autoritățile din Ucraina nu i-au permis trecerea frontierei de stat, iar dorul „arzător” de concubina moldoveancă a motivat un tânăr să încalce legislația frontalieră. Polițiștii de frontieră din Tudora au reținut persoana în timp ce traversa clandestin hotarul moldo-ucrainean.
Astăzi, în jurul orei 02:00, dispeceratul Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 a fost alertat de către grănicerii ucraineni precum că a fost văzută o persoană la linia de frontieră comună. Operativ, grupa de intervenție s-a deplasat în regiune, mai exact pe direcția localităților Palanca – Udobnoe, unde au și reținut un bărbat. Aproximativ 500 de metri de la semnul de frontieră, persoana a reușit să înainteze spre interiorul țării. La fața locului, polițiștii de frontieră au legitimat un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 28 de ani, cu viza de domiciliu în orașul Izmail.
În declarații, tânărul a precizat că a încercat anterior legal să intre în Republica Moldova, însă fără succes, fiindu-I de fiecare dată refuzată autorizarea trecerii frontierei din partea ucraineană. În cele din urmă și-a propus pe căi ilegale să ajungă în Moldova, la concubină, locuitoare a satului Palanca.
În prezent, cetățeanul ucrainean este reținut și plasat în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Căușeni. Pe numele acestuia polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, conform art.362 (al.1) CP al RM.

Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora14 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova5 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova9 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
