Rețele de socializare

Moldova

Au fost deschise trei dosare penale în cazul fetelor bătăușe de la Ciocana. Primarul general: „Să meargă la spălat veceurile”

Trei dosare penale au fost deschise în cazul elevei batjocorite de un grup de fete în sectorul Ciocana al capitalei. Despre asta a anunțat șeful-adjunct al Poliției Chișinău, Lilian Luca, care a a dat asigurări că nu vor fi admise cedări, iar persoanele vinovate vor fi pedepsite conform legii.

Publicat

De altfel, primarul general Ion Ceban a cerut ca tinerele care au lovit și umilit să fie exmatriculate din instituțiile de învățământ și să fie trimise „la spălat veceurile”.

„Tinerii și-au bătut joc de o altă tânără. Directorii de școli se dau pe la colțul școlii. Aici nu e de tolerat, este absolut condamnabil, aceste persoane ar trebui să răspundă în conformitate cu legislația, sunt demne să fie exmatriculate, ori liceele respective se vor a fi exemplu. Să meargă la spălat veceurile la instituția respectivă. Un copil poate fi marcat pe toată viața și nu este primul caz”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban.

Chemată să raporteze situația, viceprimara Angela Cutasevici a menționat că s-a lucrat cu fiecare minoră implicată în incident, precum și cu părinții acestora.


„Au fost luate la evidență toate fetele, cu părinții, a fost elaborat planul individual, s-a lucrat cu fiecare”, a spus Angela Cutasevici.

Totuși, primarul general și-a declarat nemulțumirea față de activitatea Direcției de Educație din cadrul Primăriei în acest caz și a cerut măsuri mai drastice.

„Care plan individual? O să faceți plan peste plan. Anchetă de serviciu. Ei acum râd de planurile dvs și după asta o să își bată joc”, a spus Ceban.


Șeful-adjunct al Poliției Chișinău, Lilian Luca, a dat asigurări că vor fi aplicate pedepse conform legii.

„Vom fi foarte exigenți. Avem trei cauze penale pe numele agresorilor, noi activăm în comun, vom avea o abordare obiectivă. Va fi aplicată legea și nu va fi admisă nicio cedare. Asta implică mai multe audieri, copii, instituții de învățământ, avem nevoie și de timp. Minora are tutelă și aici tot e o problemă”, a menționat șeful-adjunct al Poliției Chișinău, Lilian Luca.

Oamenii legii au identificat tinerele care au agresat o minoră, în sectorul Ciocana al capitalei, la începutul lunii februarie. Victima și mama ei au depus o plângere la poliție.


Potrivit oamenilor legii, incidentul în care a nimerit fata de 15 ani a avut loc pe bd. Mircea cel Bătrân din capitală, în spatele unui magazin.

Fetele care au agresat-o au vârstele cuprinse între 13 și 15 ani. Imaginile video de la fața locului au fost publicate pe rețelele de socializare. Mai mult, acesta nu ar fi primul caz de agresiune publicat.


Odată cu producerea acestui caz nefericit, poliția a îndemnat părinții să discute cu copiii lor.

Agora.md

Moldova

Contrabandă cu peste 180.000 de dolari, la frontiera moldo-ucraineană: Patru bărbați – reținuți

Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea la postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina a patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat.”

Publicat

Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari americani (a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților (unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente).


Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Concomitent, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv în vederea investigării destinației celor peste 180.000 dolari.


Citește mai departe

Moldova

Au refuzat să livreze droguri în Germania, dar au fost „sancționați” cu 5.000 euro. Doi bărbați din Căușeni – reținuți

I-ar fi chemat la muncă în Germania în calitate de curieri, însă nu au specificat ce anume urmează să livreze. Doi bărbați de 23 și 31 de ani din Căușeni au fost reținuți de poliție și sunt cercetați pentru că ar fi cerut prin șantaj cinci mii de euro de la doi tineri, originari din același oraș.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe teritoriul Germaniei, după ce inculpații le-ar fi propus tinerilor cu vârste de 21 și 23 de ani o ofertă de muncă greu de refuzat. Ultimii urmau să ajungă în Germania și să muncească în calitate de curieri pentru diverse mărfuri, însă nu a mers totul conform planurilor.

Ajunși la Berlin, chiar din prima zi de muncă, tinerii au observat că în pachetul adus de către doi albanezi și destinat spre transportare erau de fapt ascunse droguri de diferite tipuri. Fără a sta mult pe gânduri, cei doi au lăsat în parcare mașina de serviciu, cu drogurile în ea, și au revenit în Moldova.

După cele întâmplate, bărbații care i-au recrutat ar fi început să-i amenințe. Aceștia ar fi cerut ca tinerii să le achite cinci mii de euro, iar fiecare lună de întârziere iar fi costat pe victime câte o mie de euro în plus. Mai mult, inculpații ar fi luat fără știre mașina uneia dintre victime și ar fi vândut-o la o stație de dezmembrare a automobilelor, asta în contul datoriei inventate.


În urma amenințărilor, tinerii s-au adresat la poliție, iar o dată ce bănuiții au revenit în țară, la domiciliile lor au avut loc percheziții. Acolo au fost găsite telefoane mobile, suporturi cu informații de interes, substanțe asemănătoare drogurilor, dar și numărul de înmatriculare a automobilului vândut ilegal.

Astfel, cei doi suspecți au fost reținuți, unul dintre aceștia fiind anterior în vizorul poliției pentru alte infracțiuni.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Patru indivizi ar fi estorcat 900.000 de lei prin schema cu „ruda implicată în accident”. Unul din bănuiți este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Publicat

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.


Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii