Moldova
/VIDEO/ Situația în țară în foto și video: Camioane inversate, frontiere blocate și mașini împotmolite în zăpadă
Iarna a pus stăpânire pe întreg teritoriul țării. În mai puțin de 24 de ore nămeții au cuprins totul în jur. Autoritățile abia de reușesc să facă față situației.
Pompierii, polițiștii și carabinerii se află non stop pe trasee și ajută șoferii împotmoliți sau cei se află în dificultate. Potrivit ultimelor date, oamenii legii au deblocat 170 de vehicule, blocate pe trasee.
Totodată, le-au oferit ajutor oamenilor rămași în mașini care riscau să sufere hipotermii. La Căușeni o femeie însărcinată în ultimul termen nu reușea să ajungă la spital pentru naștere din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Datorită intervenției echipajelor de salvatori aceasta a fost adusă la spital, iar în mai puțin de o oră a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase. Conform ultimelor date, condițiile meteo nefavorabile au afectat cel mai mult raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul Taraclia, Găgăuzia, Anenii Noi, Criuleni, Cimișlia și municipiul Chișinău. Din cauza viscolului două ambulanțe au rămas blocate pe drumurile din Taraclia, iar în urma misiunii de tractare a echipelor de pompieri, echipajele medicale au ajuns la destinație.
O altă ambulanță s-a împotmolit pe drum în localitatea Burlăceni, raionul Cahul, iar în scurt timp acesta a fost tractată de un echipaj de salvatori. În UTA Găgăuzia pompierii au deblocat 20 de autovehicule în care se aflau 35 de oameni, iar în orașul Cimișlia, salvatorii au deblocat un autobus de ruta internațională în care se aflau 15 pasageri.
Totodată, în acest context, poliția de frontieră, la fel implicată active în procesul de deblocare mașinilor anunță că din cauza vântului puternic, a fost sistată activitatea feribotului de la Molovata, care face legătura între cele două maluri ale Nistrului. Astfel, podul plutitor își va relua activitatea atunci când vor permite condițiile meteorologice.
În continuare, salvatorii, polițiștii și carabinieri anunță că vor activa în regim sporit pentru a acorda toată asistența necesară populației. În caz de situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Moldova
/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
Un cetățean ucrainean, anunțat în căutare internațională pentru trafic de ființe umane, a fost localizat și reținut în orașul Rezina. Operațiunea a avut loc pe 5 august, în urma unor măsuri speciale de investigație desfășurate de angajații Direcției regionale Nord a Inspectoratului General pentru Migrație.
Potrivit autorităților, bărbatul era căutat de instituțiile competente din Ucraina, fiind suspectat de implicare în infracțiuni de trafic de persoane. După identificare, acesta a fost imediat reținut și predat organelor de urmărire penală. Urmează ca instanța să decidă aplicarea măsurii preventive sub formă de arest.
În paralel, Procuratura Generală a fost informată pentru inițierea procedurilor legale necesare, inclusiv cooperarea internațională pentru continuarea anchetei.
Totodată, tot pe 5 august, ofițerii Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat verificări privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma controalelor, patru cetățeni străini au fost depistați cu încălcări ale regimului de ședere. Pe baza deciziilor instanței de judecată, aceștia au fost plasați în custodie publică pentru 30 de zile, în Centrul de plasament temporar al străinilor.
Măsura a fost luată pentru a permite organizarea procedurilor de îndepărtare de pe teritoriul țării.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
Căutat cu disperare de mama sa. Un minor a plecat de acasă și deja de mai mult de o săptămână femeia nu știe unde se află fiul său. Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru depistarea unui adolescent de 15 ani din satul Răzeni, raionul Ialoveni, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Ialoveni, mama băiatului a sesizat oamenii legii la 2 august, comunicând că fiul său a plecat de acasă în data de 28 iulie și este de negăsit. În spațiul online au fost distribuite informații potrivit cărora minorul, Sapescu Grigore, născut la 25 februarie 2011, ar fi fost văzut ultima dată în jurul orei 13:40, când a plecat de la domiciliu.
În urma verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit că adolescentul a mai părăsit domiciliul și anterior. La această etapă, există informații că acesta s-ar afla în municipiul Chișinău, însă locul exact unde se află urmează să fie stabilit.
Băiatul are înălțimea de circa 1,70 metri, corpolență slabă, păr șaten închis și ochi căprui. La momentul dispariției, acesta purta un tricou roz, pantaloni sport albaștri și adidași maro deschis.
Poliția a înregistrat cazul și întreprinde măsurile necesare pentru depistarea minorului și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Persoanele care dețin informații despre locul aflării adolescentului sunt rugate să apeleze de urgență 112 sau să informeze cea mai apropiată unitate de poliție.




Moldova
/VIDEO/Jaf pe o stradă din capitală. Un tânăr a fost reținut după ce ar fi smuls geanta unei persoane, iar prejudiciul ajunge la mii de lei.
Ar fi furat o geantă în plină stradă, iar pentru asta riscă pușcărie. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii din Buiucani, fiind suspectat că ar fi comis un jaf pe o stradă din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi acționat pe timp de noapte, când ar fi sustras geanta unei persoane.
În interior se aflau aproximativ 3.900 de lei, dar și bunuri personale și acte de identitate. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice nu doar suspectul principal, ci și alți doi complici, cu vârste de 24 și 33 de ani.
O parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști. Toate persoanele sunt cercetate penal, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
-
Moldova7 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăTânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
-
Moldovao zi în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova6 zile în urmăVecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.
-
Moldova6 zile în urmăLichidat după 24 de ore: Incendiul uriaș de la depozitul din Chișinău a fost stins.
-
Moldova6 zile în urmăImpact nocturn în capitală: Un motociclist a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
