Moldova
/FOTO/ Acțiuni de braconaj în zonele de Sud și Centru, contracarate
Angajații IPM în perioada din 21 până în 23 ianuarie au efectuat o razie în vederea contracarării braconajului cinegetic și piscicol în zona de sud și centru a Țării.
În rezultatul acestei razii s-au întocmit șapte procese-verbale, fiind aplicate amenzi contravenționale în sumă de 4100 de lei, iar prejudiciile cauzate mediului constituie 8.190 lei. Au fost ridicate cincisprezece jupuitoare, o armă pneumatică pentru vânătoarea subacvatică și trei undițe.
Astfel, două persoane care efectuau pescuitul cu undițele în râul Nistru fără permis li s-au întocmit procese-verbale cu privire la contravenție în art. 114 alin. (1) din Codul Contravenţional, fiindu-le aplicate amenzi în mărime a câte 600 de lei fiecăruia.
Patru persoane, care efectuau pescuitul tot în râul Nistru, în extravilanul or. Vadul lui Vodă, utilizând în mod ilegal jupuitoare, au fost sancționate cu amenzi de la 500,0 până la 600,0 lei, în baza art. 114 alin. (1) din Codul Contravenţional pentru încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit. Uneltele interzise pentru pescuit în calitate de corp delict au fost ridicate. La una din aceste persoane a fost depistate patru exemplare de pești de specia mreană comună, pentru care urmează să recupereze prejudiciile cauzate resurselor biologice acvatice în valoare de 8 190,0 lei.
La 23.01.2021, în fâșia de protecție a fluviului Nistru, în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari a fost depistată o persoană cu echipament pentru efectuarea vânătorii subacvatice, inclusiv armă pneumatică cu săgeată destinată pentru înțeparea peștelui. Pe cazul dat, pentru încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit, cetățeanului i s-a întocmit proces-verbal în temeiul art. 114 alin. (1) din Codul Contravenţional, fiindu-i aplicată o amendă contravențională de 12 u.c. (600,0 lei). A fost ridicată și unealta interzisă pentru pescuit.
Sculele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transmise pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.





Moldova
Lot contaminat cu pesticide: 10 tone de mărar de import, reținute și nimicite de ANSA.
Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și ulterior nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în urma analizelor de laborator au fost depistate depășiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide.
Potrivit ANSA, în produs au fost identificate substanțele Penconazol și Clorpirifos, care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor. Decizia de retragere și distrugere a fost luată imediat după confirmarea rezultatelor de laborator.
Inspectorii au reținut lotul de mărar imediat după apariția suspiciunilor, întreaga cantitate fiind sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea autorităților. Potrivit instituției, niciun kilogram din acest lot nu a ajuns pe piață sau la consumatori.
Reprezentanții ANSA precizează că depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea perioadei de așteptare până la recoltare.



Moldova
Accident feroviar la Ocnița: O mașină s-a tamponat cu o locomotivă. Coliziunea nu s-a soldat cu victime.
Polițiștii din Ocnița investighează circumstanțele unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce o locomotivă a tamponat un automobil.
Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, iar în calitate de pasager se afla un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani.
Anchetatorii susțin că șoferul automobilului ar fi ignorat regulile de traversare a căii ferate, iar vehiculul a fost lovit de locomotiva condusă de un mecanic în vârstă de 55 de ani.
La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție teritorial, Svetlana Talpă, atât conducătorul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.
Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, fiind produse doar pagube materiale.
Poliția continuă cercetările pe acest caz.

Moldova
Flăcări la fosta tabără din Cimișeni: Pompierii au intervenit pentru a salva sectorul de vile din apropiere.
Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 14 mai pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde în prezent funcționează o casă de rugăciuni, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale. Flăcările au cuprins mai multe construcții, existând riscul ca focul să se extindă spre sectorul de vile din apropiere.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 07:24, iar la fața locului au fost trimise de urgență patru echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit într-o clădire administrativă cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 de metri pătrați. Flăcările au distrus bunurile din interior și s-au extins și la o construcție auxiliară folosită drept cazangerie, cu suprafața de 48 de metri pătrați.
Totodată, incendiul a afectat parțial acoperișul unui șopron pentru animale și un cort aflat pe teritoriu.
Salvatorii au reușit să localizeze și să stingă focul înainte ca acesta să ajungă la casele din apropiere.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


-
Moldova4 zile în urmăCaz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
-
Moldova5 zile în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldova5 zile în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldova3 zile în urmăDerapare la Costești: Un șofer de 35 de ani a ajuns cu mașina în afara carosabilului.
-
Moldova3 zile în urmăBăuți și fără frică: Mai mulți șoferi, prinși în stare de ebrietate la volan. Într-o mașină se aflau și doi minori.
-
Moldova17 ore în urmă/VIDEO/ Au semănat panică și au golit conturi: O grupare de escroci care se dădea drept reprezentanți ai statului, dată peste cap.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
