Moldova
/VIDEO/ Doi pescari, la un pas să se înece după ce gheaţa fragilă de pe un lac din Capitală a cedat sub picioarele lor
Doi pescari au fost la un pas să se înece după ce gheaţa fragilă de pe un lac din Capitală a cedat sub picioarele lor. Victimele au fost scoase la timp din apa rece de salvatori. Din fericire, nu a fost un caz real, ci o simulare organizată astăzi pe lacul din parcul Valea Morilor din Capitală, de către angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Salvatorii atrag atenţia că în astfel de situații, câteva minute petrecute în apa rece ca gheaţa pot fi fatale.
Potrivit scenariului, un bărbat care pescuia la copcă a căzut în apa rece după ce stratul subţire de gheaţă a cedat. În ajutor i-a venit un amic care a căzut şi el în apă, transmite publika.md
Situația a fost la un pas de scăpa de sub control după ce și un salvator care încerca să îi ajute a căzut în apă.
Operaţiunea de salvare a celor trei a durat mai puţin de 4 minute. Salvatorii spun că o persoană care cade în apa rece poate ieși la mal și pe cont propriu.
SERGIU UNGUREANU, salvator:”Există șanse să vii singur la mal. Pe marginea gheții trebuie să ieși târâș. Să nu încerci să te ridici în picioare deodată. Pe burtă, și târâș – târâș să meargă câțiva metri până când simte că gheața este mai tare.”
În astfel de situații, orice secundă contează: un om poate intra în șoc hipotermic după 7 minute petrecute în apa rece ca gheața. Specialiștii au arătat şi cum trebuie acordat primul ajutor în astfel de cazuri.
IGOR MOCANU, ofițer principal Centrul Republican de Instruire:”În cazul nostru dacă persoana este conștientă, noi îl învelim, îl monitorizăm. Atâta timp cât așteptăm ambulanța, noi îl transportăm în spațiu cald, dar trebuie să fie treptat, nu trebuie să fie temperatură bruscă. Evităm țigări, alcoolul nu se permite și cafea. ”
Salvatorii i-au îndemnat pe oameni să fie vigilenți și să evite pescuitul la copcă sau mersul pe gheața fragilă a lacurilor.
DUMITRU VIERU, șef secție control stație salvare:”Un moment important e ca distanța între pescari să fie de cel puțin trei metri la ieșitul pe gheață. Ieșirea pe gheață va fi numai în cazul dacă gheață va fi verzuie, albăstruie.”
La un metru de mal, grosimea gheții este de aproximativ 4 cm, iar salvatorii spun că nu poți fii în siguranță decât dacă gheața are peste 7 centimetri grosime.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în Moldova, în jur de 9 copii şi adulţi mor înecaţi anual în apa rece după ce le cedează gheața sub picioare.
Moldova
/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.
Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.
Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



