Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Imagini din momentul bătăi de la Ungheni în urma cărei un taximetrit a murit

Pe rețelele de ocializare au apărut imagini video de la momentul bătăii dintre trei tineri în stare de ebrieteate și doi taximetriști, dar și polițiști.

Publicat

Amintim că în seara zilei de 16 decembrie 2020, un taximetrist din Ungheni a fost atacata violent de 3 indivizi beți, fără scrupule. În ajutor i-a sărit un alt coleg de breaslă – Anatolie

Incidentul cu urmări tragice a avut loc la intersecția străzilor Ciurești cu Ștefan cel Mare din mun. Ungheni.

Amintim că la 16 decembrie 2020, aproximativ la orele 23:00, un minor de 17 ani din raionul Ungheni, împreună cu un tânăr de 19 ani din raionul Ungheni și un minor de 17 ani, toți trei fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, aflându-se în loc public la intersecția străzilor Ciurești cu str. Ștefan cel Mare din municipiul Ungheni, încălcând grosolan ordinea publică, manifestată printr-un cinism deosebit și obrăznicie deosebită, i-au aplicat unui taximetrist, în vârstă de 50 ani, multiple lovituri cu pumnii și cu picioarele peste corp, cauzându-i vătămări corporale, precum și i-au deteriorat aparatul de casă, capota și oglinda retrovizorie din salonul automobilului de model. ”Opel Kongo”.


Potrivit ofițerului de presă de la IP Ungheni, Cristina Vicol, tot atunci, pentru a curma acțiunile huliganice a persoanelor susmenționate a intervenit un alt taximetrist care le-a cerut minorilor să înceteze acțiunile lor huliganice, însă aceștia nu au reacționat, ci, manifestând un comportament agresiv, i-au aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii, cu picioarele peste corp și cu unele obiecte pentru vătămarea integrității corporale, doborându-l jos la pământ, precum și i-au deteriorat parbrizul automobilului de model ”Opel Astra” .

Pentru a curma acțiunile huliganice ale cet-lor a intervenit grupa de reacționare operativă a Inspectoratului de Poliție Ungheni, care s-a deplasat la fața locului.

La cerințele legale ale angajaților de poliție ai Serviciului patrulare al IP Ungheni de a înceta acțiunile huliganice tinerii nu au reacționat, dimpotrivă, manifestând în continuare comportament agresiv au opus rezistență fizică, deteriorându-i uniforma de serviciu angajatului de poliție iar un minor i-a aplicat două lovituri cu pumnul în regiunea feţei agentului de Poliție , cauzându-i ultimului dureri fizice.


În rezultatul acțiunilor huliganice, taximetristul de 61 ani de a fost transportat în stare gravă la Spitalul raional Ungheni unde a fost internat în secția de reanimare, unde ulterior acesta a decedat.

Acțiunile huliganice ale persoanelor susmenționate au durat circa 30 minute și au fost curmate de către forțele suplimentare ale angajaților de poliție a IP Ungheni care s-au deplasat la fața locului.

Pe cazul dat a fost pornită urmărirea penală pe cauză penală.


La fel, în cadrul cauzei penale s-a stabilit că tinerii, anterior au fost judecați pentru diverse infracțiuni de furt, droguri, huliganism și vătămări corporale grave.

La moment aceștia au fost reținuți în strictă conformitate cu prevederile art. 165-166 Cod procedură penală al RM.


Poliția investighează toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md

Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.

Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.

Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.

Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.


În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.

Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.

Publicat

Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.

Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.

La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.


În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.

Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.

Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.


Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.


Citește mai departe

Moldova

Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.

Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.

În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.


Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.

La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii