Moldova
Transportare ilegală de bunuri contracarate la frontiera de nord
Trei mijloace de transport, încărcate cu bunuri pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta careva acte de proveniență au fost indisponibilizate pentru procedura de control. Incidentele au fost consemnate de către angajații Direcție regionale Nord în seara zilei de ieri, 11 noiembrie curent, iar cercetările vor continua până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
În urma valorificării unei informații operative privind acțiunile ilegale de transportare ilicită a mărfii de larg consum, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în comun cu cei de la SPF Briceni au demarat acțiuni de investigație în zona de responsabilitate. Astfel, în apropierea satului Cotiujeni, raionul Briceni au fost stopate două mijloace de transport de model Opel Zafira și un Mercedes Vito, cu numere de înmatriculare moldovenești la volanul cărora se aflau doi conaționali în vârstă de 48 și 67 de ani. Aceștia transportau sute de articole vestimentare, fără careva documente ce ar demonstra proveniența acestora, cât și legalitatea.
Audiați, șoferii au declarat că marfa a fost procurată de la un locuitor al satului Larga și urma să ajungă pe piața din municipiul Edineț.
Un alt lot cu articole de consum a fost depistat într-un mijloc de transport de model Hyundai Tucson. Acesta a fost stopat în proximitatea punctului de trecere local Clocușna, de către patrula Sectorului Poliție de Frontieră Ocnița.
În timpul examinării mijlocului de transport pe bancheta din spate a fost observat un rucsac de culoare neagră în care se afla mai multe bunuri de igienă personală în asortiment, fără careva acte de însoțire sau proveniență. Pasagerul, locuitor al satului Clocuşna, în vîrstă de 28 ani, a declarat că a luat rucsacul din municipiul Chișinău și trebuia să îl transmită unui consătean.
Ca urmare, toate bunurile au fost depozitate în camerele de păstrare a corpurilor delicte a Sectoarelor unde s-a constatat faptele săvârșite. Ambele cazuri sunt cercetate în continuare pentru elucidarea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere.
Moldova
/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.
Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.
Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



