Moldova
/FOTO/ Automobil plin cu tineri, bușit într-un copac, la Comrat: Șoferul beat, un tânăr a decedat, altul rănit
Un tânăr a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce un șofer băut a bușit automobilul într-un copac. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:50, pe traseul R-39, în proximitatea municipiului Comrat.
Potrivit poliției în accident a fost implicat un automobil de marca Mercedes W211, cu plăcuțe de înmatriculare străine, în care se aflau trei tineri, dintre care doi de 26 de ani și unul de 24 de ani, scrie deschide.md.
Șoferul Mercedesului, unul dintre cei doi tineri de 26 de ani, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat pe contrasens, după care a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac pe partea stângă a drumului.
În urma impactului, Mercedes-ul a fost transformat într-un morman de fiare contorsionate, iar cei doi pasageri au fost Preluați de ambulanțe. Din nefericire, unul dintre cei doi tineri, a murit la spital, la scurt timp după internare.
Totodată, polițiștii au stabilit că șoferul în vârstă de 26 de ani conducea automobilul în stare de ebrietate. Fiind testat alcoolscopic cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de 0,86 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, iar șoferul riscă ani grei de pușcărie.

Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldovao zi în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
