Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Carnagiu rutier, la Orhei: Cel puțin trei persoane au decedat după ce o mașină s-a tamponat frontal cu un TIR

Azi seara, în jurul orei 18:00 s-a produs un grav accident de circulație pe traseul R-21”Orhei – Călărași”, direcția spre orașul Călărași, în apropiere de satul Mana din raionul Orhei.

Publicat

Din spusele martorilor, conducătorul automobilului de marcă „Land Rover Freelander”,care se deplasa cu viteză, a efectuat manevra de depășire a unui vehicul cu tracțiune animală care se deplasa în aceeași direcție și pe care l-a văzut în ultimul moment. Din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului și a ieșit pe contrasens, tamponând frontal un autotractor de marcă “Mercedes”.

În Land Rover se aflau trei persoane care au decedat la fața locului. Este vorba de șoferul în vârstă de 40 de ani și doi pasageri de 19 și, respectiv, 31 de ani. Șoferul autocamionului nu a avut de suferit.
La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea cauzei exacte a producerii accidentului, identificarea persoanelor și stabilirea tuturor circumstanțelor care au dus la producerea tragediei.

Pentru descarcerarea corpurilor neînsuflețite ale persoanelor implicate a fost nevoie de intervenția colegilor de la DSE Orhei.


Vehiculul cu tracțiune animală nu a fost depistat la locul accidentului, urmând să fie stabilit de poliție.

echipa.md


Moldova

Doi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor

Doi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. Polițiștii români de frontieră au depistat printre pasagerii unui autocar un bărbat de 31 de ani cu cetățenie Republica Moldova, căutat de către autorităţile moldovene pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

În cel de-al doilea caz, un bărbat de 34 de ani din Republica Moldova, căutat de autorități pentru tentativă de omor, a fost depistat și reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.

Bărbatul călătorea ca pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova. În timpul controlului, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele lui fusese emisă o alertă de „arestare” de către autoritățile moldovenești, acesta fiind cercetat într-un dosar penal pentru tentativă de omor.


Persoana a fost predată unei echipe operative a IPJ Botoșani pentru continuarea procedurilor legale.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Pastile interzise, livrate prin poștă: trei suspecți vizați într-un dosar de contrabandă

Ofițerii Vămii și procurorii PCCOCS au descoperit peste 280 de pastile cu efect psihoactiv introduse ilegal în țară prin colete poștale.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, la postul vamal Poșta s-a prezentat un cetățean român de 35 de ani pentru a ridica un colet comandat online. În timpul controlului, ofițerii vamali au depistat în interior 100 de pastile interzise. Descoperirea a dus la extinderea investigațiilor.

Ulterior, în baza probelor acumulate, au fost efectuate percheziții la două adrese din municipiul Chișinău, unde locuiesc doi cetățeni moldoveni de 47 și 53 de ani, presupus implicați în schemă. La domiciliile acestora au fost găsite alte 187 de pastile ce urmează a fi supuse expertizării, precum și telefoane mobile și înscrisuri de ciornă considerate relevante pentru dosar.


În urma acțiunilor procesuale, cetățeanul român a fost reținut pentru 72 de ore, iar ceilalți doi suspecți sunt cercetați în stare de libertate. PCCOCS anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele și a sursei substanțelor.

Oamenii legii reamintesc că punerea în circulație a drogurilor sau substanțelor psihoactive interzise este ilegală și se pedepsește conform legislației în vigoare. Suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Doi copii intoxicați cu monoxid de carbon la Fălești. Coloană pe gaz conectată la butelie, instalată în baie

Doi copii de 2 și 6 ani din satul Șoltoaia, Fălești, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz propan-butan folosită pentru încălzirea apei.

Publicat

Incidentul a avut loc pe 8 decembrie, la ora 20:45, în timp ce mama îi spăla în baie. În încăpere nu exista ventilare, iar geamul era închis, ceea ce a favorizat acumularea gazelor. Copiii au fost preluați de un echipaj medical și transportați la spitalul raional.

Menționăm că o persoană a murit, iar alte două au fost spitalizate în ultimele 72 de ore în raioanele Rîșcani, Anenii Noi și Criuleni, în urma unor incendii și intoxicații cu fum.

Un bărbat de 60 de ani din Malinovscoe a fost găsit carbonizat într-o locuință cuprinsă de flăcări. La Floreni, un bărbat de 73 de ani a fost evacuat dintr-un apartament incendiat și transportat la spital cu intoxicație cu fum.


La Izbiște, o femeie de 86 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o sobă defectă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii