Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Nu voia să plece acasă. Un client al unui locat s-a dat în spectacol în fața angajaților și a agenților de pază

Un client nemulțumit că localul în care își petrecea noapte se închide s-a dat în spectacol în fața angajaților. Ultimii au fost nevoiți să apese de două ori butonul de alarmă.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 28 octombrie, pe strada Ginta Latină. Prima chemare a fost efectuată aproape de ora 03.00 dimineața. Agenții de la compania de pază privată au reușit să-l scoată pe individ din local, însă acesta refuza să plece acasă.După ce discuțiile nu au dat niciun rezultat, la fața locului a fost chemată și poliția, iar individul a fost dus la inspectorat.

Acolo s-a stabilit că el are 51 de ani. Pe caz a fost pornită o anchetă, iar bărbatul a fost lăsat să meargă acasă. Doar că ultimul a decis să meargă înapoi în local, și prin urmare, agenții de pază au fost din nou chemați la fața locului.

De această dată, agenții de pază au reușit totuși să-l convingă pe individ să meargă acasă. Potrivit poliției, acum urmează ca angajații de la Securitate să fie audiați, pentru a stabili sub incidenta cărui articol va fi cercetat individul.

echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Amfetamină de 500.000 lei, descoperită într-un autocar sosit din Bulgaria. Drogurile erau camuflate în borcane cu proteine!

Captură de amfetamină de peste jumătate de milion de lei, depistată într-un autocar venit din Bulgaria. Doi șoferi de autocar din sudul țării, în vârstă de 43 și 51 de ani, sunt cercetați penal după ce în vehiculul cu care transportau colete și pasageri din Bulgaria a fost descoperită amfetamină ascunsă în borcane cu suplimente nutritive pentru sportivi.

Publicat

Drogurile au fost găsite într-un colet neînsoțit, sosit din Varna, iar captura a fost posibilă datorită unui câine specializat al poliției, care a semnalat prezența substanțelor interzise.

În interiorul pachetului, anchetatorii au descoperit două borcane de tip proteic, în care fusese camuflată amfetamina. Drogurile urmau să ajungă la Chișinău, unde ar fi fost preluate de curieri și distribuite prin ascunzișuri către clienții de pe internet.

Operațiunea a fost coordonată de ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS și mascații de la „Fulger.”


Ambii șoferi au fost audiați și sunt bănuiți în acest caz. Între timp, investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Incendiu puternic la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. 13 echipaje de pompieri au intervenit.

Incendiu puternic la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Flăcările au izbucnit în dimineața de 19 iunie, în jurul orei 07:48, la fațada unei clădiri în construcție de pe teritoriul spitalului.

Publicat

Incendiul s-a extins rapid spre acoperișul imobilului cu patru etaje, aflat în șantier, iar din cauza pericolului de propagare, autoritățile au activat imediat nivelul sporit de intervenție.

În doar câteva minute, 13 echipaje de pompieri cu un efectiv de 45 de angajați IGSU au ajuns la fața locului. Un stat major a fost creat pentru coordonarea intervenției.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului. Toate persoanele s-au evacuat până la intervenția pompierilor.


Incendiul a fost localizat o oră mai târziu, la ora 08:45. Cauza exactă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită de experți.




Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut fără urmă: Un tânăr de 18 ani este căutat cu disperare de rude și poliție.

Un tânăr de 18 ani din satul Micăuți este căutat cu disperare de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe 6 iunie, când băiatul le-a spus părinților că merge să se întâlnească cu un prieten. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut. Familia a alertat autoritățile abia pe 15 iunie, iar de atunci, a început o cursă contra timp pentru a-l găsi.

Tânărul are 1,60 m înălțime, corpolență medie și, la momentul dispariției, purta un maiou negru, pantaloni scurți și șlapi de culoare neagră.

Poliția cere sprijinul cetățenilor: dacă l-ați văzut sau aveți orice informație care ar putea duce la localizarea lui, sunați de urgență la numerele 068201253 sau 112.


Orice informație contează!


Citește mai departe

topul săptămânii