Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Aсcident de groază, la Briceni

Accident de graoza, în raionul Briceni.

Publicat

Un camion a intrat la propriu în patru mașini parcate la marginea drumului. În urma impactului violent trei persoane au ajuns la spital. Totul s-a întâmplat în dimineața de 22 octombrie, în jurul orei 10.00, în orașul Lipcani. Imaginile de groază de după accident au fost postate pe o rețea de socializare. În acestea se vede doar o adunătură de metal și nici măcar nu este clar câte mașini au fost avariate.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IP Briceni, Svetlana Talpă s-a declarat că la volanul autocamionului se afla un bărbat de 55 de ani. Acesta transporta aproximativ 20 de tone de pietriș. La un moment dat, vehiculul de mare tonaj s-a defectat, iar șoferul a pierdut controlul volanului.

Prin urmare, autocamionul a spulberat 4 mașini parcate la o margine de carosabil. În urma accidentului, doi șoferi, dar și o pasageră care se afla în acel moment în una dintre mașini au fost duși la spital. La moment se petrec măsuri speciale de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.


echipa.md


Moldova

Un individ va sta după gratii, după ce și-a bătut mama imobilizată în scaun cu rotile.

Și-a bătut mama imobilizată în scaun cu rotile, iar pentru fapta comisă va sta după gratii. Magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat recent sentința de condamnare a unui bărbat de 33 de ani pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, care s-a soldat cu vătămarea medie a integrității corporale a victimei.

Publicat

Inculpatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă 2 ani de închisoare. Conform actului de învinuire, în ziua de 2 ianuarie 2023, inculpatul se afla la domiciliul mamei sale din capitală. După un conflict cu femeia, care avea grad de dizabilitate fizică și se deplasa în scaun cu rotile, i-ar fi aplicat acesteia multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară – vătămare corporală medie. Deși inculpatul a pledat nevinovat, victima a relatat că agresiunile fizice și verbale erau frecvente, generate de consumul excesiv de alcool și droguri de către fiul său. Actualmente, sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În contextul numeroaselor crime violente comise sub influența alcoolului, autoritățile competente îndeamnă cetățenii să consume băuturi alcoolice în mod responsabil și să evite situațiile care ar putea degenera în comportamente periculoase sau ilegale. Totodată, victimele violenței domestice sunt îndemnate să raporteze orice formă de abuz, pentru ca autoritățile să poată interveni prompt și eficient.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu într-un bloc de locuit din Chișinău. Doi soți, evacuați în ultima clipă din apartamentul cuprins de flăcări

O familie din sectorul Rîșcani al capitalei a trăit clipe de groază în seara zilei de 1 mai. Și asta după ce apartamentul lor a fost cuprins de flăcări, când ambii soți se aflau în interior.

Publicat

Incendiul s-a produs în seara de 1 mai, pe strada Matei Basarab din sectorul Rîșcani. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit la balconul locuinței.

Patru echipaje de pompieri au intervenit prompt pentru a stinge incendiul și pentru a evacua în siguranță cele două persoane aflate în apartament — un bărbat de 67 de ani și soția acestuia, în vârstă de 66 de ani. Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, cuplul nu a suferit răni, ci doar o sperietură zdravănă. Ambii au fost examinați de un echipaj medical la fața locului.


Grație intervenției rapide a salvatorilor, flăcările au fost localizate și lichidate înainte să se răspândească în întreaga locuință.

Specialiștii IGSU urmează să stabilească circumstanțele și cauza exactă a izbucnirii incendiului.


Citește mai departe

Moldova

Fost primar, acuzat de escrocherie: Ar fi ajutat un om de afaceri să primească ilegal subvenții de 630.000 de lei de la AIPA

Escrocherie la nivelul Administrației Publice Locale. Ex-primarul unui sat din raionul Cahul, dar și un om de afaceri riscă să compară în fața legii după ce ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 630 000 de lei.

Publicat

Potrivit ofițerilor anticorupție, care instrumentează cazul, cei doi sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de obținere ilegală a subvențiilor destinate fermierilor afectați de secetă.

Mai exact, administratorul unei companii agricole, cu sprijinul fostului edil al satului Taraclia de Salcie, ar fi falsificat acte privind pagubele provocate de seceta din anii 2022–2023 pentru terenuri agricole pe care, în realitate, nu le administra.

Documentele fictive au fost prezentate Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, iar în baza acestora, compania a obținut subvenții în valoare de peste 630 000 de lei.


Pentru a documenta întreaga rețea implicată, ofițerii CNA și procurorii din Cahul au descins cu percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților, după care ambii au fost escortați la sediul CNA pentru audieri.

Ancheta continuă sub conducerea Procuraturii Cahul, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii