Diaspora
Mai mulți moldoveni, reţinuţi la frontieră. Au prezentat acte false
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră ieșeni au depistat mai multe persoane care au încercat să intre ilegal în țară. În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 30 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în Republica Moldova.

„La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului un certificat de pregătire profesională. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul respectiv nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals”, au declarat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
A plătit 300 de euro pentru un permis de conducere
De asemenea, în vama Stânca, din cadrul ITPF Iași, s-a prezentat ca pasager într-un autocar pe cursa ocazională Praga – Chișinău, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani. „Colegii noștri au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor, ocazie cu care a fost descoperit, în geanta de mână a persoanei, un permis de conducere, având însemnele autorităților din R. Moldova. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals”, au mai precizat reprezentanții ITPF Iași, scrie bzi.ro. Bărbatul a declarat că nu deține permis de conducere și că a procurat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște, plătind suma de 300 de euro.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova2 zile în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldova2 zile în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldova5 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova5 zile în urmă
S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.
-
Moldova7 zile în urmă
Tragedie la Botanica: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime.