Moldova
/FOTO/ 300 litri de alcool, transportat ilegal în zona de frontieră din Nord
La existența unei informații operative, angajaţii Direcţiei regionale NORD au acționat în seara zilei de ieri, 21 august, pe linia combaterii transportului ilicit de bunuri. Ca urmare, în trafic a fost identificat un conațional care transporta 300 litri de alcool, fără acte de proveniență și mai mult că sunt suspecte circumstanțele aflării sale în zona de frontieră.
Astfel, către ora 22:35, pe traseul ce leagă localitățile Bîrnova și Gîrbova, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița a stopat pentru verificări un Opel Astra, înmatriculat în Republica Moldova. După controlul documentelor de identitate, polițiștii de frontieră au purces la verificarea mașinii, unde au depistat 12 butelii de aproximativ 25 litri fiecare. Mai exact, recipientele erau aranjate pe bancheta din spate și în portbagaj. La examinarea conținutului s-a constatat prezența unui lichid incolor cu miros specific de alcool.
Șoferul de 34 de ani, locuitor al raionului Ocnița, nu a putut prezenta acte de proveniență a bunurilor.
În continuare, polițiștii de frontieră cercetează circumstanțele cazului, inclusiv cele declarate. Conform art.265 al CC al RM, bărbatul riscă o amendă contravențională. Lotul de 300 litri de alcool a fost indisponibilizat la sediul SPF Ocnița.

Moldova
Meșter în radioelectronică, trimis în judecată după nouă ani de pornografie infantilă
Un bărbat de 53 de ani din Chișinău, care activa în domeniul radioelectronicii, a fost trimis în judecată după ce a acumulat peste 5.500 de fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă, unele cu fete începând de la vârsta de 10 ani.
Faptele ar fi fost comise pe parcursul a nouă ani, între 2017 și 2025, materialele fiind descărcate și distribuite prin internet, inclusiv prin BitTorrent.
Fișierele erau stocate pe mai multe dispozitive de mare capacitate, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate și telefoane mobile pentru expertizare.
Deși inițial a negat, bărbatul a recunoscut ulterior că a deținut materialele, susținând că erau „pentru uz personal”. Legea prevede însă pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani chiar și pentru simpla deținere a unor astfel de imagini.
Dosarul va fi examinat de instanță, iar până la o decizie definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Incident neobișnuit în Capitală. Un troleibuz a doborât un pilon pe șoseaua Hîncești
Un pilon a fost doborât în seara zilei de 22 decembrie, în Chișinău, după un incident produs cu implicarea unui troleibuz, pe șoseaua Hîncești, la intersecția cu strada Academiei.
La fața locului au intervenit serviciile de urgență, iar zona a fost securizată.
Reprezentanții Regia Transport Electric Chișinău au precizat că pilonul urmează să fie înlocuit în cel mai scurt timp, pentru restabilirea completă a infrastructurii, fiind inițiată și o anchetă internă pentru a stabili circumstanțele incidentului și măsurile ce se impun.
La rândul său, ofițera de presă a Poliției Capitalei, Cristina Talpă, a declarat că, în timpul deplasării, troleibuzul a suferit o defecțiune la barele de contact, care s-au desprins și s-au agățat de firele de susținere ale rețelei.
În urma acestui fapt, pilonul a căzut peste un automobil parcat. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar alte vehicule nu au fost avariate.
Moldova
Accident în miez de noapte în Chișinău: Un tânăr a pierdut controlul volanului și a ajuns în pilon
Un accident rutier s-a produs în noaptea de 21 decembrie, la ora 00:50, pe strada Miron Costin din sectorul Rîșcani al Capitalei.
Un tânăr de 21 de ani din Chișinău, aflat la volanul unui automobil Mercedes, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit carosabilul.
Mașina s-a tamponat într-un pilon, după care a fost proiectată într-un gard. În urma impactului, automobilul a fost avariat, însă șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliția examinează toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova4 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldova6 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Diaspora6 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova22 de ore în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova4 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova6 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova6 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
-
Moldova5 zile în urmăTractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
