Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Și-a transformat casa în fabrică de marijuana. Un bărbat din Vadul lui Vodă a ajuns din nou la poliție

Și-a transformat locuința în fabrică de marijuana. Un bărbat din Vadul lui Vodă ar putea ajunge după gratii.

Publicat

Asta după ce cineva l-a denunțat la poliție că ar cultiva și ar păstra narcotice în gospodărie. Forțele de ordine au descins acasă la individ, iar acolo au depistat o cantitate extrem de mare de masă vegetală fărâmițată cu miros specific, asemănătoare marijuanei, dar și un aparat confecționat manual destinat pentru consumul drogurilor. Prin urmare, substanța depistată a fost transmisă experților, care urmează să stabilească cu exactitate dacă plantele găsite au sau nu conținut narcotic.

Este de menționat că bărbatul anterior a fost judecat pentru infracțiuni analogice. Dacă vă fi găsit vinovat acesta riscă amendă în mărime de până la 35.000 lei, sau chiar ar putea stat timp de un an după gratii. Amintim că investigațiile au loc în cadrul operațiunii Mac-2020 care are drept scop combaterea consumului și traficului ilicit de droguri, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor. Operațiunea va dura până în data de 31 august.


 


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii