Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/Uz de fals în acte, cercetați doi tineri moldoveni

Falsificarea unei cărți de identitate românească și a unei revizii tehnice au constituit motiv de inițiere a cercetărilor penale pe numele a doi tineri moldoveni.

Publicat

În dimineața zilei de astăzi, 6 august a.c., în cadrul formalităților de control al trecerii frontierei de stat polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați au identificat printre pasagerii rutei Moldova-Franța un tânăr moldovean care prezenta suspecții. Acesta a fost legitimat ca locuitor al satului Borogani,raionul Leova, în vârstă de 32 de ani.

Ca rezultat al supunerii persoanei unui control amănunțit, inspectorii au depistat împachetată și ascunsă în portmoneu o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, care prezenta indici de falsificare. În cadrul audierii, tânărul a declarat că a obținut documentul în cauză prin intermediul unui necunoscut, oferind pentru serviciile de perfectare 150 de euro. Actul urma să-l folosească pe teritoriul Europei, la noul loc de muncă. După semnarea procesului verbal, cetățeanul și-a continuat călătoria. Actul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Al doilea tânăr moldovean, care folosea acte falsificate pentru autoturismul său înmatriculat în Bulgaria, a fost identificat de polițiștii de frontieră din Sectorul Briceni. Pe traseul ce leagă satul Cotiujeni și orașul Briceni, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un mijloc de transport, pentru verificările de rigoare. Ca urmare a controlului actelor de însoțire s-a constatat că blancul cu privire la revizia tehnică nu corespunde originalului, prezentând semne clare de falsificare.


Conducătorul auto, locuitor al raionului Fălești, în vârstă de 21 de ani, a menționat că nu cunoaște despre cele depistate, mai mult că atunci când și-a procurat mașina nu a verificat actele, înmânate pentru aceasta de fostul proprietar. Polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și luării măsurilor ce se impun.

Submit to FacebookSubmit to Google Bookmarks


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii