Rețele de socializare

Moldova

Agenția Navală a Republicii Moldova dezminte zvonurile apărute în presă

Declararea faptului că deflagrația a avut loc din cauza unei nave sub Pavilionul Republicii Moldova – nu este corectă.

Publicat

Agenția Navală a Republicii Moldova a venit cu precizări referitor la nava Rhosus, care a transportat în urmă cu șapte ani cele 2700 de tone de nitrat de amoniu care au explodat în zona portuară din Beirut, Liban. Potrivit reprezentanților Agenției, declararea faptului că deflagrația a avut loc din cauza unei nave sub Pavilionul Republicii Moldova nu este corectă.

Agenția mai notează că la momentul actual este prematur de indicat cauza și sursa deflagrației, asupra acestui fapt trebuie să se expună, după finalizarea investigațiilor corespunzătoare, autoritățile competente din Liban.

Nava Rhosus (IMO 8630344) a fost înregistrată în Registrul de Stat al Navelor la data de 23.02.2012, iar din anul 2014, nu mai naviga sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova, și a fost radiată forțat din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, din cauza expirării documentelor de înregistrare.


Agenția notează că proprietarul navei, conform informației din Registrul de Stat al Navei al Republicii Moldova este o companie înregistrată în Panama. Totodată, această navă a fost transmisă în navlosire conform contractului (bareboat charter) la o companie din Insulele Marshall.

„Conform informației deținute, nava Rhosus a fost antrenată în voiaj între portul Batumi (Georgia) spre Mozambic. Pe durata voiajului, echipajul a depistat o defecțiune tehnică, remedierea căreia nu a fost posibilă pe parcursul voiajului, și la data de 21 noiembrie 2013 a intrat în portul Beirut (Liban), cu scopul remedierii acesteia și continuarea voiajului în siguranță. Datorită faptului că armatorul navei avea probleme financiare, au apărut revendicări comerciale care a adus la reținerea navei și mărfii în portul Beirut.

De menționat că nava nu a fost reținută din cauza deficiențelor tehnice, ci din cauza aplicării reținerii pentru datoriile armatorului. Conform rapoartelor de inspecție ale Memorandumului de înțelegere privind controlul statului port la Marea Mediterană, a cărui stat membru este Libanul, nava Rhosus a fost inspectată ultima oară la data de 08.06.2013 în portul Saida, fără a fi reținută, iar informații privind reținerea navei Rhosus în portul Beirut în noiembrie 2013 nu figurează.


Conform uzanțelor din domeniul transportului maritim comercial, autoritățile portuare pot reține nava sau marfa din cauza unor revendicări apărute. Reținerea a fost aplicată navei și mărfii, cea din urmă fiind stocată într-un depozit portuar din portul Beirut. În rezultatul celor menționate, proprietarul navei a abandonat nava și echipajul. Menționăm că marfa transportată de această navă la care se face referință în sursele mass-media, a fost depozitată de autoritățile din Liban în depozitele portuare, și nu erau la bordul navei Rhosus”, se arată în comunicatul de presă emis de Agenția navală a R. Moldova.

Totodată, Agenția Navală a Republicii Moldova sa autosesizat pe acest subiect, și va acorda toată informația de care dispune autorităților interesate pentru desfășurarea investigațiilor pe subiectul dat.

Potrivit datelor Marrinetraffic.com nava a fost construită în 1986 (acum 34 de ani) și navighează sub drapelul Moldovei. Capacitatea sa de transport este de 3226 t DWT, iar curentul său curent este de 5,1 metri. Lungimea ei totală (LOA) este de 86,6 metri, iar lățimea ei este de 12,02 metri.


 

zdg.md


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii