Rețele de socializare

Moldova

Certificate false care atestă un test negativ de COVID-19, vândute cu 200 de lei în R. Moldova. Cazul va fi investigat de INI

Certificate false care atestă un test negativ de COVID-19, vândute cu 200 de lei în R. Moldova. Cazul va fi investigat de INI

Publicat

Administrația unei clinici private s-a adresat cu o cerere la Inspectoratul Național de Investigații (INI), comunicând că din numele clinicii se vând documente false care certifică un test negativ la COVID-19.

Certificatul fals era vândut contra sumei de 200 de lei. Astfel, prețul pentru o presupusă analiză este de 4 ori mai ieftină decât prețul de facto al celei efectuate în laborator.

„Mai multor persoane li s-a propus această ofertă, din motiv că există diferență de preț a analizei efectuate la noi în laborator și cea falsificată. Deja a fost depusă o plângere la Inspectoratul Naţional de Investigaţii. Persoanele responsabile se vor ocupa de examinarea acestui caz. Noi, evident, am pus la dispoziţie organelor de anchetă toate datele de care dispunem la moment”, a declarat directorul clinicii private din Chișinău, Silvia Morgoci.


La sfârșitul lunii iunie, cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare, printre care și testarea la noul coronavirus sau determinarea anticorpilor la SARS-CoV-2.

Astfel, un test pentru depistarea anticorpilor anti-SARS-CoV-2 costă 293 de lei, iar stabilirea virusului COVID-19 costă 755 de lei. De menționat că, din luna martie curent mai multe instituții private realizează teste pentru COVID-19, costul acesta începând de la 700 de lei.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 20.980 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1427 în Transnistria.


Din numărul total, 14.467 persoane s-au tratat de COVID-19. Alte 688 de persoane au decedat din cauza complicațiilor virusului.

Amintim că, documente false care certifică un test negativ cu Covid-19 erau vândute și la punctul de trecerea frontierei Promachonas, din Bulgaria în Grecia, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, dezvăluie presa greacă.

Unii turiști ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la COVID-19, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedește pozitiv.


Un certificat fals era vândut cu sume între 30 şi 40 de euro.

Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenționează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.


cotidianul.md

Moldova

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.

Bărbatul de 51 de ani, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, în urma căruia doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată în data de 25 iunie, de către magistrații din Sîngerei.

Publicat

La moment, șoferul, care ar fi adormit la volan și ar fi tamponat cei doi oameni ai legii, este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane.

Potrivit canalului TVNord, suspectul de 51 de ani este profesor de muzică într-un sat din raionul Drochia. Vecinii îl descriu drept un șofer exemplar și o persoană calmă.

Bărbatul și-a recunoscut vina în accidentul din apropierea localității Grigorăuca, raionul Sângerei. Cu toate acestea, învinuitul a refuzat să ofere declarații presei.


Între timp, în data de 25 iunie polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani a fost înmormântat. Sute de oameni, printre care și colegi de breaslă l-au petrecut pe tânăr pe ultimul drum. Cel de-al doilea polițist, Chiriac Mihail, urmează să fie înmormântat în data de 26 iunie.

Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei. Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație.


Citește mai departe

Moldova

Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.

O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.

În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.


Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.

Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.

Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.

Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.


Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.


Citește mai departe

topul săptămânii