Rețele de socializare

Moldova

Conflict sângeros la Rîbnița. Un bărbat de 36 de ani a fost înjunghiat de un soț gelos

Un bărbat de 41 de ani a ajuns la spitalul din Rîbnița cu o rană de cuțit în regiunea gâtului, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu o femeie și vecinii acesteia. Incidentul a avut loc în seara de luni, 15 iunie 2020.

Publicat

Femeia care a solicitat salvarea a declarat că acesta a fost înjunghiat de un necunoscut, însă polițiștii au stabilit identitatea suspectului. S-a dovedit că prietena victimei fost martoră când vecinul său, în vârstă de 36 de ani, l-a atacat pe acesta cu un cuțit, însă a decis să nu-l denunțe la poliție, transmite unimedia.info

Ancheta a stabilit că victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu femeia de 36 de ani, în casa unei familii din vecinătate. La un moment bărbatul de 36 de ani, a mers să se culce. Trezindu-se după un timp, a văzut că soția sa nu era acasă.

Când a ieșit în drum, a văzut-o pe soția sa, care ședea pe un scaun alături de vecină și prietenul acesteia. S-a iscat un conflict, iar la un moment dat, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani în regiunea gâtului.


Rănitul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, pentru îngrijiri. Viața sa nu este în pericol.

Acum, suspectul este cercetat penal și riscă să nimerească după gratii, în cazul în care vina sa va fi dovedită.


Advertisement

Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii