Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Prins beat criță la volan

Un șofer de 39 de ani din Chișinău a fost prins beat criță la volan. Totul a avut loc pe strada Ion Inculeț din sectorul Centru al capitalei, în noaptea de 10 iunie.

Publicat

Poliția a fost chemată la fața locului de către trecători, care ar fi observat șoferul ce se deplasa haotic pe străzi. Unul dintre martorii ocular a expediat imaginile de la fața locului la adresa redacției noastre. Potrivit sursei, șoferul ar fi încercat să mituiască agenții de patrulare ca să scape de pedeapsă, versiune neconfirmată de poliție.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco a confirmat producerea cazului. Aceasta a declarat că șoferul, într-adevăr a fost documentat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Mai târziu, pe site-ul oficial al IGP au apărut detalii referitoare la caz. Potrivit oamenilor legii, după ce au recepționat apelul, aceștia au reușit să-l oprească pe șofer pe strada Ion Inculeț.

Bărbatul de 39 de ani, care vizual se afla în stare de ebrietate a fost supus etilotestului, iar rezultatele au arătat 1.61 mg.l de alcool în aerul expirat, ceea ce constituie o concentrație de 10 ori mai mare decât norma admisă. Prin urmare, șoferul a rămas fără permisul de conducere, iar pe numele lui a fost inițiat un dosar penal. Sancțiunea pe care o va plăti șoferul va fi instituită de magistrați.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ „Curieri” de la o vârstă fragedă: Doi minori, recrutați pentru distribuirea drogurilor în capitală.

Doi minori, o fată de 15 ani și un băiat de 17 ani, împreună cu un tânăr de 19 ani, sunt suspectați pentru implicare în distribuirea substanțelor narcotice de tip „PVP”.

Publicat

Potrivit poliției, asupra celor trei au fost descoperite 40 de pachețele cu droguri, pregătite pentru a fi ascunse în locuri prestabilite și ulterior ridicate de consumatori. Cercetările au arătat că minorii și tânărul de 19 ani acționau în calitate de „curieri” pentru un magazin online de droguri administrat prin aplicația Telegram. După plasarea pachetelelor în ascunzișuri, aceștia trimiteau fotografii și coordonate exacte clienților pentru a ridica substanțele.

Tânărul de 19 ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce minorii sunt cercetați penal în stare de libertate. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, toți trei riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani, conform legislației în vigoare.

Poliția continuă investigațiile pentru identificarea tuturor membrilor grupului infracțional și avertizează părinții și tutorii asupra riscului crescut ca minorii să fie recrutați în activități ilegale, mai ales în mediul online.



Citește mai departe

Moldova

Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.

Tragedie în raionul Ungheni. O femeie de 41 de ani s-a înecat în timp ce se scălda în iazul din localitatea Bușila.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 13 august, în jurul orei 18:30. La dispeceratul „Centru” al Serviciului național unic pentru apeluri de urgență 112 a parvenit un apel prin care se anunța că victima nu a mai ieșit la suprafață.

La fața locului au intervenit efectivul gărzii Serviciului postului de salvatori și pompieri din Pîrlița, dar și o echipă de scafandrieri din cadrul Unității de salvatori și pompieri Ungheni. Aceștia au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al femeii.

Cazul este cercetat de către organele de resort, iar circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.


Citește mai departe

Moldova

Tamponați în timpul unei depășiri: Un motocoiclist și pasagera sa, la spital după ce au fost acroșați de un automobil.

O clipă de neatenție a băgat două persoane în spital. Un motociclist și pasagera acestuia au fost răniți în urma unui accident rutier produs în seara de 13 august, în orașul Bălți.

Publicat

În jurul orei 20:10, oamenii legii au fost sesizați despre faptul că, pe strada Decebal din oraș, s-a produs un accident de circulație. La fața locului a fost îndreptată echipa de documentare a poliției, fiind solicitată și intervenția medicilor de pe ambulanță.
Ajunse la destinație, forțele de ordine au stabilit, preliminar, că un șofer de 21 de ani, aflat la volanul unui automobil, în timpul efectuării manevrei de schimbare a benzii de circulație, nu ar fi manifestat prudență sporită și ar fi acroșat lateral o motocicletă condusă de un bărbat de 32 de ani, care circula regulamentar pe prima bandă, în același sens.
În urma impactului, conducătorul motocicletei și pasagera acestuia, o femeie de 31 de ani, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, atât șoferul automobilului, cât și motociclistul au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. De asemenea, toți participanții la coliziune erau echipați conform cerințelor legale și dețineau actele necesare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, iar șoferul care va fi găsit vinovat riscă să fie sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.


Citește mai departe

topul săptămânii