Rețele de socializare

Moldova

Tragedie pe Nistru. O barcă privată a naufragiat în această noapte

O barcă privată a naufragiat în această noapte pe Nistru. Despre aceasta scrie presa din regiune. Aceasta s-ar fi izbit violent într-un feribot care staționa la mal. La bord se aflau doi bărbați, dintre care unul a fost găsit fără suflare.

Publicat

Martorii susțin că au auzit strigăte disperate, barca plutea în derivă, așa că un bărbat a înotat până acolo și a încercat să o tragă la mal, transmite deschide.md

La fața locului au fost chemați salvatorii, care au remorcat vehiculul.

Proprietarul bărcii a fost găsit fără suflare, iar celălalt bărbat a fost transportat de urgență la spital, scrie serviciul de presă al așa-zisului minister de interne de la Tiraspol.


Specialiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Moldova

Rețea de contrabandă cu mașini și cocaină, destructurată: percheziții și capturi de sute de mii de lei

Contrabandă cu automobile de lux și piese auto, în valoare de peste 1.200.000 lei. În cadrul operațiunii a fost reținut un bărbat de 41 de ani, iar un complice de aceeași vârstă din Chișinău este cercetat în libertate.

Publicat

În urma perchezițiilor la domiciliul bărbatului reținut, organizator al schemei, autoritățile au ridicat cocaină estimată la 120.000 lei, bani proveniți din activitatea infracțională – 7.000 de euro și 40.000 de hrivne – precum și un automobil BMW, estimat în valoare de 25.000 euro.

Urmare a reținerii acestuia, la demersul PCCOCS, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv în privința învinuitului, pentru buna desfășurare a investigațiilor. Totodată, de la domiciliul unui alt suspect a fost ridicat un automobil Lexus NX, evaluat la o valoare estimativă de 35.000 euro.


În total, în dosar sunt cercetate patru persoane cu vârste între 40 și 53 de ani, care beneficiază de prezumția nevinovăției.

Poliția de Frontieră își reafirmă angajamentul de a combate contrabanda și traficul de droguri, în cooperare cu instituțiile naționale și internaționale de aplicare a legii.


Citește mai departe

Moldova

Speluncă de droguri descoperită în Cimișlia: aparate artizanale și substanțe suspecte, ridicate de poliție

Un apartament din Cimișlia s-a dovedit a fi un loc de consum pentru droguri, după ce polițiștii au intervenit în baza unei informații operative.

Publicat

În locuința unui bărbat de 41 de ani, oamenii legii au descoperit mai multe dispozitive artizanale folosite la consumul de substanțe narcotice, precum și o pungă cu masă vegetală uscată, asemănătoare marijuanei.

Toate obiectele au fost ridicate și trimise pentru expertiză judiciară. Proprietarul apartamentului este cercetat, iar legea prevede o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 6 ani pentru astfel de fapte.


Poliția continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele complete și a identifica alte persoane care ar fi putut frecventa locul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Razii antidrog la Botanica: două apartamente transformate în narco-bordeluri

Două percheziții desfășurate pe 26 noiembrie în sectorul Botanica au scos la iveală scene șocante: locuințe folosite pentru consum și depozitare de droguri, improvizate cu zeci de dispozitive artizanale și pachețele cu substanțe interzise.

Publicat

Într-un apartament de pe strada Hristo Botev, cinci persoane cu vârste între 24 și 33 de ani au fost surprinse consumând PVP. În încăpere au fost găsite aparate artizanale pentru inhalare și pachete cu substanță cristalină albă. Proprietarul locuinței, un bărbat de 33 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.

În aceeași zi, într-un apartament de pe bulevardul Cuza Vodă, au fost descoperite plicuri cu droguri, numeroase dispozitive de consum, dar și bani și acte de identitate aparținând altor persoane. Proprietarul de 39 de ani este cercetat penal în stare de libertate.


Toate substanțele și obiectele ridicate au fost trimise la expertiză, iar ancheta continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în trafic și distribuție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii