Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Copilul dispărut de două zile: Detalii despre căutări și ipotezele părinților

Durere fără margini în familia Osipciuc din orașul Hâncești. Mezinul familiei de 6 ani, a dispărut acum două zile, iar până în prezent este de negăsit. Sute de polițiști, carabinieri, pompieri dar și voluntari îl caută peste tot, însă până în prezent, fără niciun rezultat. Pe pagina de pe o rețea de socializare a unui portal local de știri periodic apar transmisiuni live de la căutări.

Publicat

UPDATE: 13.30: Copilul de 6 ani, dispărut de două zile a fost găsit decedat în veceul din curtea casei. Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă de la IP Hâncești, Cristina Vicol.

Căutările s-au desfășurat în continuu, în data de 26 și 27 mai. Oamenii legii, ajutați de voluntar și locuitorii din sat au cutreierat pădurile din preajmă, casele părăsite, dar și toate străzile din zona unde locuiește familia copilului.

Fiind convinsă că băiatul ei a fost răpit, mama micuțului a lăsat un mesaj tulburător pe rețelele de socializare. Aceasta îi roagă frumos pe cei care l-au adăpostit și le este frica, să scoată copilul la poartă și să-l lase să plece, pentru ca oamenii să-l poată găsi. Disperați, părinții s-au adresat și la o clarvăzătoare după ajutor.


Mama băiatului a postat pe o rețea de socializare declarațiile pe care le-a făcut femeia. Potrivit ei băiatul a fost răpit de un cuplu, care se află într-un conflict mai vechi cu părinții lui și că a luat copilul pentru a-i speria pe părinți. De asemenea, primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari a scris pe o rețea de socializare că va oferi 300.000 de lei celui care va găsi sau va întoarce copilul, cu condiția ca acesta să fie viu și nevătămat. În data de 28 mai, IGP a venit cu detalii despre acțiunile desfășurate de oamenii legii pentru a găsi copilul de șase ani.

Totodată, potrivit oamenilor legii, pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea unui minor, în cadrul căreia se și desfășoară căutările. Amintim că băiatul pe nume Beniamin Osipciuc a dispărut de acasă în data de 26 mai, în jurul orei 12.00. Acesta se afla acasă cu fratele și sora mai mare. Copila de 14 ani, a avut ore online, băiatul mijlociu a stat în fața televizorului, iar mezinul a rămas să se joace în una dintre odăile casei. Nimeni nu a înțeles când a ieșit micuțul din casă. Acesta ar fi luat în picioare șlapii mamei sale cu câteva mărimi mai mari și a dispărut. Copilul are părul șaten și ochii albaștri spre gri.

În ziua dispariției era îmbrăcat într-un maiou galben, pantaloni verzi si șlapi de culoare roz. În acest context, cei care dețin orice tip de informație referitoare la copil sunt rugați să apeleze de urgență la numerele de telefon afișate pe ecran sau să se adreseze la cel mai apropiat post de poliție. Orice informație contează.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Accidentele în lanț, la ordinea zilei

NOUĂ MAȘINI AVARIATE ÎN URMA PRODUCERII A DOUĂ COLIZIUNI

Publicat

Dimineață cu ghinion pentru nouă șoferi din capitală, mașinile cărora au fost implicate două  accidente de circulație. Primul caz s-a întâmplat dis de dimineață, pe Viaduct. Aici, patru mașini s-au tamponat în timp ce se deplasau pe banda extremă dreaptă și au creat mai mari impedimente în traficul și așa destul de aglomerat. Un caz similar s-a produs tot pe 10 iulie, câteva ore mai târziu, pe sos Balcani. De acestă dată, s-au lovit în lanț cinci autoturisme.

În imaginile surprinse de martorii oculari se poate vedea că la fața locului a intervenit un echipaj de poliție. Internauții admit că , cel mai probabil, coliziunea s-a produs din cauza nerespectării distanțe dintre mașini. Versiune ce nu a fost confirmată sau infirmată de oamenii legii. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei Svetlana Scripnic a declarat că din fericire, în ambele cazuri persoane traumatizate nu au fost înregistrate. Șoferii care vor fi gasiti  vinovati riscă 1500 de lei amendă și 6 puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Topul infracțiunilor, în capitală

POLIȚIA A INTERVENIT LA APROAPE 6.000 DE CHEMĂRI ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Publicat

La paza legii 24/24. Poliția capitalei a intervenit în 5911 de cazuri parvenite prin apel telefonic în ultimele două săptămâni. Conform statisticii, din data de 25 iunie și până pe data de 9 iulie, către poliție au intervenit apeluri, cu solicitarea implicării în ameliorarea diverselor conflicte și fărădelegi comise în Chișinău. Ca urmare, în cadrul acțiunilor înterprinse de poliție au fost reținute 69 de persoane pentru 6 cazuri de furt, 3 de jaf, dar și 21 cazuri legate de droguri.

– Ai droguri asupra ta?

– Nu.


– Sigur?

– Da.

– Acuși o să verific și o să vedem.


Totodată, oamenii legii au intervenit și în 20 acte de huliganism, 2 cazuri de violare de domociliu și o răpire de automobil. La fel, au fost reținute 26 de persoane aflate în urmărire penală, 19 debitori de stat, dar și 26 de persoane aflate în orientare. Totodată de către polițiști au fost reţinuţi total 122 de contravenienți. Toate persoanele au vor fi trase la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Explozie pe un câmp agricol

UN OBUZ, DEZGROPAT DIN GREȘEALĂ, A EXPLODAT ȘI A DISTRUS PARTIAL UN TRACTOR

Publicat

Potrivit informațiilor operative, obuzul a explodat în timpul lucrărilor agricole pe un teren din apropierea orașului Căușeni, tractorul și utilajul agricol fiind distruse parțial.

Clipe de panică pentru un șofer de tractor de 51 de ani din Căușeni. Un obuz militar a explodat și a distrus vehiculul pe care-l condcea, în timp ce efectua lucrări pe un teren agricol. Totul s-a întâmplat în data de 10 iulie, în apropiere de orașul Căușeni. Poliția a fost anunțată de către proprietarul tractorului.

Acesta le-ar fi spus oamenilor legii că un angajat de-al său efectua lucrări Agricole pe câmpul care-I aparțiine, iar la un moment dat a ajuzit o bubuitură puternică. Se pare că acesta ar fi detonat din greșeală un obuz de război Din fericire, incidental nu s-a soldat cu victim, numai tractorul a fost avariat partial. Polițiștii continua investigațiile.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii