Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Cursă fatală, în capitală

Imprudența, pasiunea pentru adrenalină sau un pariu cu prietenii. Cauza exacta a producerii unui accident cu două persoane decedate chiar în centrul capitalei urmează să fie stabilită de oamenii legii.

Publicat

Cert se cunoaște că un taximetrist de 39 de ani, dar și pasagerul său de 46 de ani s-au stins în circumstanțe tragice. Totul s-a întâmplat în noaptea de 17 mai, iar momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere a drumului. În acestea se vede cum o mașină zboară la roșu și distruge tot ce-I iese în cale. Din nefericire, taximetristul care se deplasa regulamentar la verde a decedat la fața locului. Totodată, pasagerul acestuia, care era angajat al penitenciarului Pruncul a murit la scurt timp, pe patul de spital.

Alți doi șoferi, cel care a provocat totul, dar și încă un conducător auto de 40 de ani, cât și pasagerii din mașinile lor au fost duși la spital. Între timp, forțele de ordine au stabilit preliminar cum s-a întâmplat totul. Se cunoaște că un automobil, condus de un tânăr de 27 de ani deplasându-se pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt a tamponat mai întâi taxiul, apoi a ricoșat într-o altă mașină, condusă de un bărbat de 40 de ani iar ulterior a accidentat încă un vehicul, parcat la marginea drumului.

După ce a primit îngrijirile medicale necesare, șoferul de 27 de ani a fost reșinut pentru 72 de ore. Portalul autoblog.md, care citează surse confidențiale scrie că tânărul care a provocat totul ar fi pariat cu un prieten de-al său la 50 de euro că va trece la roșu. Totodată, pasagera din mașina lui a făcut o transmisiune directă până și după accident. În acestea se vede că distracțiile lor s-au terminat pe patul de spital. A doua zi, colegii taximetristului au adus un omagiu prietenului și colegului lor, care a decedat în circumstanțe tragice:


De asemenea, președintele țării Igor Dodon, a cerut Ministerului Afacerilor Interne să stabilească în regim de urgență toate circumstanțele tragediei, să identifice și să atragă la răspundere persoanele vinovate de producerea accidentului. Potrivit legii, conducătorul auto vinovat riscă până la 10 ani de pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

Ediție TV

Lemnul din remorca unui camion a luat foc din mers. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Momente de panică pentru un șofer de camion. Lemnele pe care le transporta au luat foc chiar în remorcă.

Publicat

Incendiul a izbucnit în după amiaza de 9 aprilie, în apropiere de localitatea Recea din raionul Rîșcani. Potrivit datelor preliminare, șoferul se deplasa pe traseul Briceni-Bălți și la un moment dat a observat cum din remorcă ieșea fum dens. Bărbatul a reușit să oprească vehiculul pe partea dreaptă și să sune la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii și salvatorii, care au luptat cu flăcările timp de mai bine de o oră. Remorca era încărcată cu circa 18 m3 de lemn-bușteni, iar în urma incendiului 10 la sută din încărcătură, adică aproape 2 metri cubi de lemn au fost distruși de foc.

Din fericire, flăcările nu au provocat victime, cauzând doar pagube materiale. Nu se cunoaște deocamdată cauza exactă a izbucnirii incendiului, circumstanțele urmând a fi stabilite de către specialiști.


În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 50 situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii