Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Șoferi băuți, prinși la volan. Erau în stare avansată de ebrietate

La data de 1 mai, în jurul orei 12:00, în sectorul Buiucani al capitalei, pe strada Alba Iulia, polițiştii Inspectoratului Național de Securitate Publică aflați la datorie pentru securitatea circulației rutiere, au observat un autoturism de marcă Hyundai, care se deplasa haotic pe stradă. Imediat, autovehicolul a fost stopat de agenții de patrulare.

Publicat

Acesta era condus de un șofer, în vârstă de 44 de ani, care avea miros specific de alcool din cavitatea bucală. Ulterior, a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul înregistrat a fost de 1.23 mg/l, în aerul expirat.
Un alt caz, depistat de către ofițerii INSP s-a întâmplat în această dimineață în jurul orei 8.00, pe strada Petricani din Chișinău, ofițerii de patrulare au stopat un automobil de marcă Opel, de asemenea pentru conducere neadecvată.
La volan se afla un conducător auto, în vârstă de 64 de ani, astfel, fiind supus testului alcoolscopic s-a constatat în aerul expirat o concentrație de 0.34 mg/l.

Ambii conducători auto au rămas fără permisul de conducere și urmează să fie documentați conform legislației în vigoare, iar instanța de judecată se va pronunța.

Inspectoratul Național de Securitate Publică, pentru ziua de azi și mâine a intensificat patrularea şi monitorizarea depistării stării de ebrietate la volan, a şoferilor care sunt iresponsabili şi nu țin cont de recomandările autorităților.


Totodată, menționăm că, nu vom tolera orice abatere de la lege, astfel, solicităm respectuos, ca fiecare cetățean implicat la traficul rutier să se responsabilizeze şi să respecte cu strictețe Regulamentul Circulației Rutiere.


Moldova

/VIDEO/ „Creșteau” droguri în laborator: Două persoane, în arest. Al treilea urmează a fi anunțat în căutare inernațională.

Laboratorare clandestine, scoase la iveală. Ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu procurorii Procuraturii din Chișinău au destructurat o grupare criminală specializată în cultivarea plantelor cu efect psihotrop și halucinogen în condiții de laborator, precum și în comercializarea acestora pe teritoriul țării prin aplicația Telegram.

Publicat

Timp de o lună, oamenii legii au stat cu ochii pe trei bărbați, cu vârste de 24 și 25 de ani, care acționau în favoarea unei organizații criminale. Potrivit forțelor de ordine, aceștia au fost instruiți în cultivarea marijuanei și a ciupercilor halucinogene în laboratoare improvizate.
Urmare a anchetării acțiunilor bănuiților s-a constata că, la începutul verii, suspecții au amenajat într-un apartament din Chișinău, un laborator pentru creșterea marijuanei hidroponice, iar la domiciliul unuia dintre ei, din orașul Rîșcani, un laborator clandestin pentru cultivarea ciupercilor cu efect halucinogen. Drogurile obținute urmau să fie vândute liderilor grupării la preț angro, apoi porționate și ascunse în locații prestabilite, de unde erau comercializate prin Telegram către consumatorii finali.
Astfel, ofițerii de investigații au reținut doi suspecți în capitală, iar la iar la domiciliile acestora, aurme a perchezițiilor, au fost depistate și ridicate cântare electronice de înaltă precizie, 2,5 kg de marijuana, 40 grame de ciuperci halucinogene și un laborator complet echipat pentru cultivarea marijuanei hidroponice. În locuința suspectului din Rîșcani, aflat peste hotare, au fost găsite cântare electronice și echipamente pentru asamblarea unui laborator destinat cultivării ciupercilor halucinogene.
De menționat că, valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma de 800.000 de lei. În baza demersului procurorilor, doi suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea urmează să fie dat în căutare internațională, reținut și extrădat.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen ce variază de la 7 la 15 ani.
În cauză, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și a altor potențiali complic în schemă.


Citește mai departe

Moldova

Nu-și recunoaște vina: Șoferul care ar fi cauzat accidentul de la Burlăceni, a fost plasat în arest preventiv.

Șoferul implicat în accidentul rutier din Cahul, soldat cu două decese, a primit mandat de arest. La data de 15 august curent, urmare a demersului procurorilor din Cahul, a fost dispusă aplicarea măsurii preventive în privința bărbatului învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, fapt ce a cauzat, din imprudență, decesul a două persoane în vârstă de 32 și 33 de ani.

Publicat

Potrivit procurorilor, la 12 august curent, în jurul orei 16:00, conducând un automobil pe traseul magistral numărul 3, în apropierea satului Burlăceni, raionul Cahul, spre orașul Vulcănești, învinuitul nu ar fi adaptat viteza și modul de deplasare la condițiile de drum, pierzând controlul volanului și ieșind pe contrasens, unde a tamponat frontal un alt autoturism.
În urma impactului, conducătoarea autoturismului și pasagerul din dreapta au decedat pe loc. Cei trei copii minori, cu vârste de 5, 7 și 10 ani, aflați pe bancheta din spate, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Persoana vizată a fost reținută în aceeași zi, iar pe 14 august i-a fost înaintată învinuirea. Aceasta nu și-a recunoscut vinovăția și a refuzat să facă declarații. Măsura arestului preventiv a fost aplicată până la 11 septembrie curent, cu drept de recurs la Curtea de Apel Sud.
Inițial, doi dintre copii au fost internați la Spitalul Raional Cahul, iar al treilea la Spitalul Raional Vulcănești. Ulterior, pe 13 august, aceștia au fost transferați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, doi dintre copii sunt în stare mai gravă și se află în secția de Terapie Intensivă, iar al treilea copil este internat în secția de Ortopedie și Traumatologie.
Urmărirea penală este în desfășurare, fiind dispuse expertize medico-legale și auto-tehnice, precum și audierea martorilor oculari. Dacă vina conducătorului auto va fi demonstrată, acesta riscă de la 6 la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși în flagrant: Doi „curieri”- un minor și un bărbat, reținuți pentru trafic de droguri, la Bălți.

Două cazuri de trafic de droguri au fost documentate de polițiștii din Bălți.

Publicat

În primul caz este vorba despre un minor de 16 ani, bănuit că ar fi distribuit substanțe narcotice de tip „PVP”, cunoscută în rândul consumatorilor și sub denumirea de „sare”. În urma acțiunilor polițiștilor, asupra minorului au fost depistate 20 de pachețele cu droguri, pregătite pentru a fi plasate în ascunzișuri cu locații prestabilite și comercializate. Potrivit forțelor de ordine, băiatul acționa în calitate de curier pentru un magazin online de comercializare a drogurilor, administrat prin aplicația Telegram, transmițând clienților fotografii și coordonatele ascunzișurilor.

În cel de-al doilea caz este vizat un bărbat de 34 de ani, surprins în timp ce ascundea droguri de tip hașiș. În cadrul perchezițiilor la domiciliul său au fost ridicate 65 de pachețele, iar alte 38 de pachețele au fost descoperite în ascunzișuri.

În ambele cazuri, cercetările continuă pentru identificarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

topul săptămânii