Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cetățean kazah, căutat în țara lui pentru organizarea unei piramide financiare, reținut la Chișinău

La data de 30 aprilie curent, Poliția Republicii Moldova a predat reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Kazahstan un cetățean de origine kazahă, în vârstă de 27 de ani, anunțat în căutare interstatală pentru organizarea și conducerea unei piramide financiare pe teritoriul țării de origine.

Publicat

Acțiunea s-a datorat implicării active a ofițerilor Inspectoratului național de investigație al Inspectoratului General al Poliției. În luna februarie curent, în adresa Inspectoratului a parvenit o informație operativă precum că, un cetățean kazah este căutat de autoritățile Republicii Kazahstan, pentru însușirea mijloacelor financiare de la persoane fizice și juridice, prin organizarea și conducerea unei piramide financiare.

Conform informației, din luna octombrie 2017 până în luna ianuarie 2020, persoana suspectă ar fi fondat o rețea de case de amanet în diferite orașe ale Republicii Kazahstan, astfel obținând de la circa 40 de mii de persoane surse financiare care au depășit suma de 30.000.000 de dolari.

Astfel, la data de 27 februarie 2020, ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație, cetățeanul kazah a fost reținut pe teritoriul municipiului Chișinău.


Până în prezent acesta a fost deținut la Penitenciarul nr.13, în baza Încheierii Judecătoriei sectorului Ciocana a mun.Chișinău, privind aplicarea arestului.

Acesta a fost predat de către ofițerii Inspectoratului național de investigație al IGP autorităților Republicii Kazahstan, fiind condus până la bordul aeronavei specializate a MAI al statului respectiv.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii