Moldova
O femeie din Drochia, scoasă de pompieri dintr-o fântână
În dimineața zilei de 30 aprilie, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din nordul țării au salvat o persoană căzută într-o fântână publică.
Potrivit datelor IGSU, cazul s-a produs în orașul Drochia pe strada V. Lupu 99. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 06.18. La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție. Ajunși, salvatorii au stabilit că o femeie, care a căzut în fântână se afla la o adâncime de aproximativ 6 metri. Angajații IGSU au reușit extragerea acesteia în cel mai scurt timp cu ajutorul echipamentului specializat. Femeia, în vârstă de 68 de ani, fiind în stare stabilă a fost preluată de serviciul medical și transportată la Spitalul raional Drochia pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 68 situații de risc.
Moldova
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală: Focul a distrus în totalitate un automobil aflat în reparație
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală.
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală. Potrivit pompierilor, focul a cuprins o încăpere cu suprafața totală de 50 de metri pătrați, a distrus utilaje tehnice, dar și un automobil în totalitate.
Datorită, intervenției operative a salvatorilor IGSU flăcările nu au obținut răspândire, fiind salvate alte încăperi ale întreprinderii cu suprafața de circa 200 m2, precum și clădirile adiacente.
Operațiunea continuă.
Amintim că în dimineața de 16 mai, pompierii IGSU au fost solicitați la lichidarea unui incendiu izbucnit în capitală. Apelul de la serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:41.
La fața locului au ajuns cinci echipe de pompieri, care au stabilit că focul a cuprins încăperile unui auto service. Datorită intervenției prompte a efectivului IGSU, flăcările au fost localizate la ora 09:55. La moment victime nu au fost raportate.
În prezent, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență lucrează intens pentru lichidarea arderii.
Cauzele și consecințele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.
Moldova
Incendiu la un service auto din capitală! Cinci echipaje de pompieri luptă cu flăcările
În dimineața zilei de 16 mai 2024 pompierii IGSU au fost solicitați la lichidarea unui incendiu izbucnit în capitală.
Apelul de la serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:41.
Potrivit primelor informații recepționate arderea a izbucnit pe teritoriul unei curățătorii chimice de pe strada Calea Basarabiei 16/1 din capitală. La fața locului au ajuns cinci echipe de pompieri, care au stabilit că focul a cuprins încăperile unui auto service.
Datorită intervenției prompte a efectivului IGSU, flăcările au fost localizate la ora 09:55. La moment victime nu au fost raportate.
În prezent, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență lucrează intens pentru lichidarea arderii.
Cauzele și consecințele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.
Moldova
Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor
Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.
Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.
Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.
-
Moldova7 zile în urmă
Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri
-
Moldova7 zile în urmă
O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital
-
Moldova6 zile în urmă
Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor
-
Moldova50 de minute în urmă
Incendiu la un service auto din capitală! Cinci echipaje de pompieri luptă cu flăcările
-
Moldova14 minute în urmă
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală: Focul a distrus în totalitate un automobil aflat în reparație