Ediție TV
/VIDEO/ Tentativă de viol, la Cahul
O femeie de 60 de ani țintuită la pat a trecut printr-un adevărat coșmar în noaptea de 15 aprilie.
La ea în casă ar fi intrat un bărbat în stare de ebrietate și ar fi încercat să o violeze. Poliția a fost alertată despre caz dimineața, de către medicii de pe ambulanță, care i-au acordat ajutor medical femeii. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu a declarat că, în acea noapte, în casa victimei ar fi pătruns un bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta intenționa să profite de incapacitatea femeii de a se mișca și să o agreseze sexual. De frică, victima a început să strige în gura mare și să cheme ajutor. Cel mai probabil, bănuitul s-ar fi speriat că femeia va fi auzită de cineva din vecini și a fugit de la fața locului. Victima a chemat ambulanța.
Din fericire, aceasta s-a ales doar cu răni ușoare. Medicii au examinat-o au Calmat-o însă nu au dus-o la spital. La scurt timp, polițiștii au reținut bănuitul, iar dacă vina-I va fi dovedită, el riscă până la 5 ani de detenție.
Ediție TV
Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.
Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.
În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.
Ediție TV
Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări
Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.
Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.
Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.
Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.
Ediție TV
Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România
Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.
În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.
În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.
Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.
Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.
Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.
-
Ediție TV5 zile în urmă
Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.
-
Moldova10 ore în urmă
„Iubire” cu sila: Un individ și-a șantajat fosta iubită cu imagini intime, pentru a păstra relația
-
Moldova2 zile în urmă
Biciclist de 12 ani, spulberat de o mașină pe trecerea de pietoni. Momentul impactului
-
Diaspora6 zile în urmă
Italia: O minoră de 16 ani din R. Moldova s-a aruncat de pe pod, după o ceartă cu părinții
-
Moldova10 ore în urmă
Furau „din gura” pacienților: Trei angajate de la un Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, prinse cu produsele alimentare în geantă
-
Moldova7 zile în urmă
Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar
-
Moldova2 zile în urmă
Peste 100 de hectare de teren, compromise de foc în weekend: Cel mai grav incendiu a izbucnit la Dănceni
-
Moldova9 ore în urmă
Accident violent, în raionul Căușeni: Șoferul unei mașini a ajuns la spital după ce a fost lovit de semănătoarea unui tractor