Rețele de socializare

Moldova

O pacientă infectată cu COVID-19 a fugit dintr-un spital din Capitală

Contactat de Știri.md, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Municipal ”Sf. Arhanghel Mihail” a declarat că femeia a fost internată pe data de 5 aprilie, deja fiind confirmată cu COVID.

Publicat

Pacienta a fost transferată la Spitalului Clinic Municipal de la spitalul Ministerului Apărarii, aceasta având o stare de sănătate satisfăcătoare.

Potrivit purtătorului de cuvânt, împreună cu aceasta, din instituția medicală a plecat încă un pacient. Motivul pentru care cei doi ar fi părăsit spitalul ar fi condițiile în care erau internați.

Dat fiind faptul că salonul este pentru 4 persoane și doar o sursă de oxigen, aceasta era de părerea că trebuia să fie anunțată despre internarea unui alt pacient cu ea.


Ofițerul de presă Natalia Stati a declarat pentru Știri.md că poliția a fost sesizată la ora 11:20 de către reprezentanții spitalului precum că o pacientă confirmată cu COVID-19 a părasit instituția.

Oamenii legii au stabilit identitatea femeii care sa dovedit a fi în vârstă de 39 de ani. C

La moment se stabilesc toate circumstanțele ce a făcut pacienta să plece din spital.


stiri.md

Moldova

O femeie s-a aruncat în gol, la Soroca. Victima ar fi căzut de la etajul cinci al blocului în care locuia.

O femeie de 47 de ani din orașul Soroca a decedat la spital, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul cinci al unui bloc de locuințe. Tragicul incident s-a produs în cursul amiezii de 15 mai.

Publicat

Potrivit poliției, victima a fost descoperită de un trecător, care a alertat imediat serviciile de urgență. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilitt că victima locuia în acel imobil, iar primele cercetări arată că ar putea fi vorba despre un caz de suicid. Femeia a fost transportată în stare gravă la spital, însă, în ciuda eforturilor medicilor, a murit la scurt timp după internare.
Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, acolo unde va fi făcută o expertiză care să stabilească exact cauza morții.
Poliția a deschis o anchetă și continua investigațiile pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc sau aveți nevoie de sprijin emoțional, puteți apela Linia Verde Antisuicid la numărul de telefon 060 806 623 sau puteți trimite un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Moartea l-a găsit într-un șanț: Un bărbat a fost depistat fără suflare la o margine de drum, la Rîșcani.

Un incident șocant a a avut loc în dimineața zilei de 15 mai, în orașul Rîșcani. În jurul orei 10:55, autoritățile au fost alertate de un localnic care a observat un bărbat căzut în șantul de la marginea drumului, aparent inconștient.

Publicat

La fața locului s-au deplasat imediat echipe de poliție și medici legiști. Din păcate, la sosirea acestora, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, era deja decedat.
Medicul legist care a examinat corpul nu a descoperit semne de moarte violentă, cadavrul a fost transportat pentru examinare la un laborator, pentru efectuarea unei autopsii amănunțite. Aceasta va stabili cu exactitate cauza decesului.
Poliția a confirmat că victima locuia în Rîșcani, iar ancheta este în plină desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele în care a survenit această tragedie.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Doi moldoveni, judecați în Germania: Aceștia ar fi aruncat în aer 10 bancomate din care au furat 250 de mii de euro.

Ne-au dus „faima” țării în cel mai rău mod cu putință. Doi moldoveni de 30 și 38 de ani au ajuns pe mâna poliției germane și sunt judecați pentru că ar fi aruncat în aer 10 bancomate din care au furat 250 de mii de euro. Potrivit presei germane, infracțiunile s-au produs în decurs de doi ani, din septembrie 2023 și până în ianuarie 2025 în patru mari orașe ale țării. Unul dintre cazuri a fost chiar surprins de un localnic.

Publicat

Presa locală mai scrie că punctul culminant a fost atins de cei doi moldoveni în data de 24 ianurie curent, atunci când au pus la cale ultima infracțiune. Bărbații au plasat un obiect exploziv sub un bancomat amplasat într-un centru comercial, deasupra căruia se aflau mai multe apartamente. Astfel, a fost distrus nu doar bancomatul, ci și o parte a clădirii, fiind pusă în pericol viața mai multor oameni.
La scurt timp după săvârșirea infracțiunii cei doi au fost prinși. În cadrul perchezițiilor la domiciliul acestora, oamenii legii au depistat mai multe obiecte care servesc drept probe în cauza penală.
Forțele de ordine din Germania precizează că cei doi cetățeni moldoveni ar fi adus un prejudiciu total ce depășește suma de 320 de mii de euro.


Citește mai departe

topul săptămânii