Moldova
/VIDEO/ Oamenii străzii beau soluțiile dezinfectante din troleibuze
Pe timp de pandemie, troleibuzele din Chişinău au devenit sursă de alimentare cu dezinfectant pentru oamenii străzii, dar şi pentru unii aşa-zişi cetăţeni. Călătorii cu simţ de răspundere îşi dezinfectează mâinile, dar alţii îl fură sau chiar îl beau.
Dezinfectantele de calitate puse în mijloacele de transport în comun au o doză mare de alcool. Dozatoarele au un singur rol – pentru dezinfectare externă. Oamenii străzii îl folosesc însă şi pentru spălături gastrice.
„Intră în troleibuz, dar noi nu observă că ei intră cu păhărelele. Ei scot dezinfectantul şi noi obsrevăm că nu-l folosesc pentru mâini. Când te uiţi şi îl strigi pe microfon, dar el cu păhărelul de cafea, îl pune repede la gură şi până noi ieşim, el pe uşă fuge afară înapoi”, spune ALEXANDRU PAVLENCO, şofer troleibuz.
„Din spusele şoferilor, întâlnim şi cazuri mai puţin obişnuite. Se epuizează lichidul din dozatoare, datorită faptului că boschetarii îl folosesc pe post de băutură. Şi acest lucru, indignează atât pasagerii, şoferii, dar şi conducerea RTEC”, susţine FELICIA RUSU, ofiţer de presă, Regia de Transport Electric Chişinău.
Dezinfectanţii conţin, pe lângă alcool şi alte substanţe extrem de toxice pentru organism. Dacă sunt înghiţite, ele pot provoca arsuri sau intoxicaţii extrem de grave. Dacă oamenii străzii beau dezinfectant îşi pun viaţa în pericol, iar cetăţenii care îl fură îşi pun obrazul în joc.
„Chiar tura trecută am observat pe oglinda salonului că un domn încerca să-l fure. M-am dat jos şi el s-a speriat şi s-a aşezat. O doamnă cu o pungă
încerca să toarne dezinfectant în el”, spune MAXIM POSTICA, şofer troleibuz.
Regia de Transport Electric din Chişinău foloseşte zilnic aproape 200 de litri de gel antibacterial. Şi asta pentru a proteja călătorii. Aşa că dezinfecaţi mânile când urcaţi în troleibuz şi păstraţi distanţa socială.
Moldova
/VIDEO/ Procurorii au arestat averile membrilor unui grup infracțional. Sechestre de 23,5 milioane de lei.
Sechestre de peste 23,5 milioane de lei. Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA au aplicat arest pe case, apartamente, terenuri și mașini de lux ce aparțineau membrilor unui grup criminal organizat din Chișinău și Cahul.

Unele bunuri erau înregistrate pe numele unor rude apropiate ale suspecților. Potrivit procurorilor, cei 15 membri ai grupării, cu vârste între 24 și 64 de ani, inclusiv trei femei, sunt învinuiți de contrabandă și spălare de bani. Începând cu 2017, aceștia ar fi comis spargeri în locuințe și magazine de bijuterii din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca și Suedia. Ulterior, bijuteriile, ceasurile de lux, armele, bicicletele și alte bunuri de valoare furate erau ulterior introduse ilegal în Republica Moldova și vândute pe piața neagră. Banii erau ulterior spălați prin achiziția de imobile și mașini de lux, unele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei. Dacă dosarul ajunge în instanță, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate. Urmărirea penală este în desfășurare.
Moldova
Incendiu în centrul capitalei. Un local din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost cuprins de flăcări.
Un incendiu de proporții a izbucnit în apropiere de Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Nouă echipe de pompieri și salvatori au intervenit, fiind activat nivelul sporit de intervenție.

Potrivit datelor preliminare, incendiul ar fi izbucnit într-un local situat în parc.
La fața locului au intervenit de urgență primele echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că localul ardea cu flacără deschisă, cu riscul extinderii incendiului către clădirile vecine.
Pentru gestionarea situației, au intervenit nouă echipe de pompieri și salvatori, fiind creat statul major pentru coordonarea intervenției.
În prezent, salvatorii lucrează la fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.
IGSU va reveni cu detalii.
Moldova
Carabinier, prins cu șpagă. Acesta a fost reținut în flagrant cu mită de 450 de euro.
Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri din nordul țării a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA în timp ce primea o mită de 450 de euro. Omul legii a ajuns pe mâna CNA în urma unui denunț. Potrivit acestuia, carabinierul ar fi pretins banii pentru soluționarea unui caz contravențional aflat în gestiunea poliției.

Mai exact, este vorba de un proces în cadrul căruia urma a fi aplicată o amendă pentru parcarea interzisă a unui automobil pe care bănuitul ar fi promis să o diminueze la valoarea minimă. În schimbul a 450 de euro, acesta ar mai fi susținut că poate influența inspectorii de patrulare să elibereze automobilul plasat la parcarea specială, să achite amenda, taxa pentru evacuare și să rețină pentru sine o parte pentru serviciile de intermediere. Planul a eșuat însă, în data de 2 mai, ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant carabinierul în momentul primirii banilor, suma de 450 de euro fiind depistată asupra sa. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Bălți. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
-
Moldova4 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
În căutareo zi în urmă
Un moldovean de 27 de ani, dispărut de cinci zile, în Franța: Era șofer de camion și s-ar fi oprit să facă un popas
-
Moldova4 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldovao zi în urmă
Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar
-
Moldovao zi în urmă
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
-
Moldova4 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți
-
Moldovao zi în urmă
Fost primar, acuzat de escrocherie: Ar fi ajutat un om de afaceri să primească ilegal subvenții de 630.000 de lei de la AIPA