Moldova
Moldovean, specializat în furturi de proporții, reținut în Ucraina. Va fi prădat autorităților de la noi
Un moldovean, specializat în furturi, dat în căutare pe Interpol a fost prins de către autoritățile ucrainene, în orașul Odesa.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că suspectul, în vârstă de 42 de ani, a fost dat în căutare internațională fiind suspectat de comiterea mai multor infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova. Și anume, bănuitul ar fi fost specializat în furturi în proporții deosebit de mari.
În prezent, autoritățile din Ucraina pregătesc pachetul de documente pentru extrădarea bărbatului. Odată revenit acasă, acesta urmează să compară în fața magistraților pentru faptele comise. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă ani grei de pușcărie.
Moldova
Nu-și recunoaște vina: Șoferul care ar fi cauzat accidentul de la Burlăceni, a fost plasat în arest preventiv.
Șoferul implicat în accidentul rutier din Cahul, soldat cu două decese, a primit mandat de arest. La data de 15 august curent, urmare a demersului procurorilor din Cahul, a fost dispusă aplicarea măsurii preventive în privința bărbatului învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, fapt ce a cauzat, din imprudență, decesul a două persoane în vârstă de 32 și 33 de ani.

Potrivit procurorilor, la 12 august curent, în jurul orei 16:00, conducând un automobil pe traseul magistral numărul 3, în apropierea satului Burlăceni, raionul Cahul, spre orașul Vulcănești, învinuitul nu ar fi adaptat viteza și modul de deplasare la condițiile de drum, pierzând controlul volanului și ieșind pe contrasens, unde a tamponat frontal un alt autoturism.
În urma impactului, conducătoarea autoturismului și pasagerul din dreapta au decedat pe loc. Cei trei copii minori, cu vârste de 5, 7 și 10 ani, aflați pe bancheta din spate, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Persoana vizată a fost reținută în aceeași zi, iar pe 14 august i-a fost înaintată învinuirea. Aceasta nu și-a recunoscut vinovăția și a refuzat să facă declarații. Măsura arestului preventiv a fost aplicată până la 11 septembrie curent, cu drept de recurs la Curtea de Apel Sud.
Inițial, doi dintre copii au fost internați la Spitalul Raional Cahul, iar al treilea la Spitalul Raional Vulcănești. Ulterior, pe 13 august, aceștia au fost transferați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, doi dintre copii sunt în stare mai gravă și se află în secția de Terapie Intensivă, iar al treilea copil este internat în secția de Ortopedie și Traumatologie.
Urmărirea penală este în desfășurare, fiind dispuse expertize medico-legale și auto-tehnice, precum și audierea martorilor oculari. Dacă vina conducătorului auto va fi demonstrată, acesta riscă de la 6 la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Moldova
/VIDEO/ Prinși în flagrant: Doi „curieri”- un minor și un bărbat, reținuți pentru trafic de droguri, la Bălți.
Două cazuri de trafic de droguri au fost documentate de polițiștii din Bălți.

În primul caz este vorba despre un minor de 16 ani, bănuit că ar fi distribuit substanțe narcotice de tip „PVP”, cunoscută în rândul consumatorilor și sub denumirea de „sare”. În urma acțiunilor polițiștilor, asupra minorului au fost depistate 20 de pachețele cu droguri, pregătite pentru a fi plasate în ascunzișuri cu locații prestabilite și comercializate. Potrivit forțelor de ordine, băiatul acționa în calitate de curier pentru un magazin online de comercializare a drogurilor, administrat prin aplicația Telegram, transmițând clienților fotografii și coordonatele ascunzișurilor.
În cel de-al doilea caz este vizat un bărbat de 34 de ani, surprins în timp ce ascundea droguri de tip hașiș. În cadrul perchezițiilor la domiciliul său au fost ridicate 65 de pachețele, iar alte 38 de pachețele au fost descoperite în ascunzișuri.
În ambele cazuri, cercetările continuă pentru identificarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Moldova
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.
Accidentele grave se țin lanț. Un minor de 16 ani a suferit traumatisme și a fost internat la spital, în urma unui carambol produs în dimineața de 15 august, pe traseul republican din apropierea satului Mitoc, raionul Orhei.

Potrivit datelor preliminare, un șofer de 67 de ani nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un microbuz din față, care intenționa să vireze spre localitatea Mitoc. În urma tamponării, acesta a fost proiectat pe contrasens și a lovit o altă mașină care circula din sens opus. Impactul a fost atât de puternic încât ultimul vehicul s-a răsturnat pe carosabil.
Pasagerul din vehiculul răsturnat, un adolescent de 16 ani, a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând zero alcool în aerul expirat.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii coliziunii.
-
Moldova4 zile în urmă
Noi detalii despre copilul găsit mort, la Cahul. Ucis cu sânge rece, în urma unor reglări de conturi din cauza unei fete
-
Moldova3 zile în urmă
Ultima oră! Un fost judecător, găsit împușcat în cap sub un pod din capitală
-
Moldovao zi în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Moldova4 zile în urmă
Eroii de la Telenești — doi pompieri și-au pierdut viața într-un tragic accident în timpul unei intervenții de salvare
-
Diaspora3 zile în urmă
Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare
-
Moldovao zi în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova4 zile în urmă
Aventură încheiată după gratii: Trei ani de închisoare pentru un angajat de spălătorie care a fugit cu o mașină de lux.
-
Moldova4 zile în urmă
Incident la „Ziua Diasporei” la Costești. Un carusel s-a prăbușit, iar șapte minori s-au ales cu leziuni